A murit un actor din filmul „Poliţist, adjectiv“

Ionuţ Stoica, unul dintre cei mai iubiţi actori gorjeni, s-a stins din viaţă, aseară, la vârsta de 66 de ani.

Acesta era internat de câteva zile cu COVID-19 în Spitalul de Urgenţă Târgu Cărbuneşti.

Acesta a jucat unul dintre rolurile principalele ale filmului „Poliţist, adjectiv“, regizat de Corneliu Porumboiu, care a fost premiat la Festivalul de la Cannes.

„Cu profund regret anunţăm trecerea în nefiinţă a colegului nostru, actorul Ionuţ Stoica.
Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în pace!“, a anunţat Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“.

A fost marcat de moartea fiului său Ionuţ Stoica suferea de mai multe afecţiuni medicale, dar problemele s-au amplificat după ce a fost infectat cu SARS-COV-2. Acesta era internat de câteva zile la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti. În urmă cu trei ani, fiul actorului, care locuia în Anglia, a murit subit la vârsta de 39 de ani. Un rol de excepţie într-un film premiat la Cannes şi la festivaluri din ţară Ionuţ Stoica a fost actor al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. El a făcut un rol de excepţie în filmul „Poliţist adjectiv“, o dramă care Prezintă povestea lui Cristi, un poliţist dintr-un oraş de provincie, care investighează cazul unui licean, urmărit pentru trafic de droguri.