Adriana Iliescu trece prin clipe grele.
Cea mai bătrână mamă din lume este nevoită să plătească o sumă mare de bani, moștenirea Elizei fiind în pericol!
Momente dificile pentru Adriana Iliescu. La 82 de ani, femeia a pierdut un proces cu rudele sale. Este vorba despre o moștenire din Bălcești, județul Vâlcea.
Cea mai batrână mamă din România riscă să fie executată silit pentru suma de 1.500 lei, la care se adaugă și costurile executării silite.
Suma este una extrem de mare, dat fiind că Adriana Iliescu va fi nevoită să plătească suma dintr-un singur venit, pensia ei. În plus, ar trebui să acopere și cheltuielile proprii și ale fiicei sale, tot din aceeași pensie.
De îndată ce a aflat că urmează să fie executată silit, femeia a mers până la judecătorie pentru a depune o contestație. De asemenea, a mai deschis alte trei acțiuni împotriva rudelor ei prin care solicită ca executarea să fie amânată de urgență, până în momentul în care contestația va fi analizată de magistrați, potrivit wowbiz.ro.