Social

Albește-ți dinții acasă! Cum obții o dantură mai albă cu doar câteva ingrediente

Cu toții ne dorim un zâmbet perfect, ca al vedetelor de la Hollywood, pe care toată lumea să îl admire. Cu toate acestea, nu toată lumea îşi poate permite să meargă la medicul dentist pentru tratamente costisitoare de albire a dinţilor.

Există, însă, mai multe alternative la care putem apela și pe care le putem pune în aplicare chiar acasă, fără a avea nevoie de prea multe ingrediente.

Albirea dinților acasă
Albirea dinților este posibilă și acasă! Chiar dacă rezultatele nu sunt atât de rapide ca cele de la dentist, dacă avem răbdare, ne vom bucura de o dantură mai albă. Mult mai sigur este să mergem la medic pentru această tehnică și să discutăm cu el ori de câte ori vrem să încercăm ceva și acasă, mai ales dacă avem probleme cu dinții.

Vezi și Cum scoți cele mai vizibile pete. Niciodată nu dai greș cu acest ingredient, pe care oricine îl are în casă

Una dintre cele mai bune combinații este cea cu lapte praf și lămâie. Se spune că laptele praf vă ajuta să oferiţi un aspect perlat dinţilor. Tot ce trebuie să faceți este să puneţi pastă de dinţi pe periuţă, după care să adăugaţi puţin lapte praf deasupra. Este important să folosiți acest preparat o dată sau de două ori pe săptămână pentru rezultate vizibile.

La fel de eficient este și praful de copt, peste care trebuie să adăugăm zeamă de lămâie. Atenție, nu folosiți de mai mult de două ori pe săptămână, pentru că există riscul ca dinții să aibă de suferit.

Citește aici Cât de eficient este bicarbonatul de sodiu. Face minuni pentru petele nedorite, dar și pentru ten sau păr

Pentru un alt preparat ai nevoie de pastă de dinţi, sare, bicarbonat de sodiu şi suc de lămâie. Astfel, se amestecă o lingură de pastă de dinţi, un vârf de sare, puţin praf de copt şi 4-5 picături de suc de lămâie. Periaţi dinţii cu acest amestec timp de 4-5 minute. Este una dintre cele mai eficiente metode, care nu trebuie folosită decât foarte rar. Mai exact, o dată la două luni.

Trucuri pentru albirea dinților
Principalele aspecte care trebuie luate în considerare pentru a avea o dantură de admirat, mai albă și sănătoasă, sunt reducerea cantității de zahăr consumate, perierea dinților de cel puțin două ori zilnic, consultul stomatologic cel puțin de două ori pe an. Ceea ce consumi are impact direct asupra dinților tăi. Alimentele bogate în acizi sau în zaharuri, pătează dinții și au un impact puternic asupra lor.

Există o modalitate extrem de interesantă care te scapă de depunerile de tartru și previn formarea lor. Astfel: fierbe 40 g coji de nucă în 250 ml apă la foc mic, timp de 15 minute. Lasă soluția obținută să se răcească timp de câteva minute, apoi filtrează. Înmoaie periuța de dinți timp de 10 minute în această licoare, apoi spală-te pe dinți.