“Deși sunt o persoană care crede în dreptul fiecăruia de a alege, nu am fost niciodată de acord cu avortul, își începe ea povestea.
Întreruperea de sarcină nu a reprezentat niciodată pentru mine o alegere. Asta până în ziua în care am făcut-o.
La 19 săptămâni, când am fost la un control amănunțit, în cadrul ecografiei am realizat că era foarte mare liniște.
Încercam din răsputeri să mă conving pe mine însămi că sunt paranoia, dar s-a dovedit că nu eram.
Ne-am uitat la inima micuță care bătea și am aflat că era o fetiță. Am fost foarte fericiți, și eu și soțul meu.
Doctorul însă ne-a spus că fetița noastră avea displazie scheletală. Soțul meu mi-a strâns mâna
și a zâmbit către mine. Fetița noastră suferea de nanism, dar noi nu aveam nicio problemă cu asta. Nu era ceva cu care nu ne-am fi putut descurca.
Nu pot spune că nu am fost șocați, dar aveam convingerea că totul va fi ok. Apoi l-am auzit pe doctor pronunțând cuvântul ”letal”.
Și asta ne-a înmuiat picioarele și mie, și soțului meu. Micuța noastră Violet nu avea să trăiască.
Copiii care suferă de nanism nu arată, de obicei, diferit la ecografie. Abia în cel de-al treilea trimestru
se observă diferențele, câteodată diagnosticul este pus abia după naștere. Dar faptul că Violet avea
în mod evident mâinile și picioarele mai scurte,
încă de la 19 săptămâni, era semnul cel mai important al gravității bolii sale.”
Ce parere aveti de aceasta dezvaluire a femeii? Sunteti de acord cu gestul acesteia?
