Fără categorie

ANM a schimbat prognoza. Vin ninsorile în România. În ce dată exactă începe să ningă și unde

Vremea se menține caldă, depășind cele mai optimiste pronosticuri, însă specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie ne anunță că ninsorile își vor face, totuși, apariția. Directorul general al ANM a spus că anul 2019 este cel mai cald de până acum, luând în calcul întreg intervalul de timp în care s-au făcut măsurători în România, respectiv din 1900.

Nu mai puțin de 9 luni ale acestui an au adus abateri termice semnificative, transmite directorul ANM, iar luna noiembrie – spre exemplu – a foat cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice.

„Întreg anul 2019 a înregistrat nouă luni în care abaterile termice au fost semnificative. Noiembrie este cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere de 4,9 grade Celsius faţă de ceea ce ar fi normal pentru o lună noiembrie, în România. Luna iunie din acest an a fost, de asemenea, cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice”, a spus Elena Mușatescu, directorul general ANM.

Dar ninsorile nu se lasă așteptate

Temperaturile ultimelor zile au fost în creștere, media maximelor atingând 14 grade, iar a minimelor 7 grade. Dar, în zilele următoare, va începe un proces de răcire treptată ce va face c – în ultimele zile de prognoz – temperaturile să devină negative atât ziua cât și noaptea.

La munte, din data de 20 decembrie, vor exista precipitații (ploaie, lapoviță și ninsoare). În restul teritoriului, temperaturile vor fi mai ridicate decât media normală pentru această perioadă a anului, anunță specialiștii ANM. Dar, începând cu 20 decembrie, precipitațiile își vor face apariția.