Pentru eroul din autobuzul 38.”
Tudor a privit nedumerit când mama i-a arătat pachetul. În plic era o scrisoare scrisă de mână și un cec de 5000 de lei.
— Ce înseamnă asta? a întrebat mama, ascunzând cecul de ochii băiatului. Ce s-a întâmplat în autobuzul 38?
Tudor și-a mușcat buza inferioară, privind în podea.
— Nimic special.
— Tudor, te rog. Cineva tocmai ți-a trimis bani. Trebuie să știu de ce.
Băiatul a oftat adânc.
— Alaltăieri, în drum spre școală, o femeie a urcat în autobuz. Vorbea la telefon în altă limbă, cred că era din Uzbekistan. Purta o broboadă colorată și avea un accent puternic. Doi băieți din clasa a unsprezecea au început să râdă de ea, au imitat-o. Apoi unul a încercat să-i smulgă broboada.
Mama lui Tudor a înghițit în sec.
— Și tu?
— Am strigat la ei să o lase în pace. Le-am spus că sunt niște lași dacă se iau de o femeie singură. Autobuzul era plin, dar nimeni nu zicea nimic.
— Și apoi?
— Apoi băieții au început să râdă de mine, m-au numit „apărătorul imigranților”. Dar în acel moment, un bărbat în costum s-a ridicat și le-a spus să coboare imediat. Avea o voce… știi, de aceea pe care o asculți fără să vrei. Băieții au coborât la următoarea stație.
Femeia a deschis scrisoarea cu mâini tremurânde și a citit cu voce tare:
„Stimată doamnă,
Numele meu este Radu Ismail, sunt om de afaceri. Acum douăzeci de ani am venit din Uzbekistan în România cu familia mea. Femeia din autobuz era sora mea, Amina. Ea a venit să mă viziteze pentru prima dată și încă nu vorbește bine românește.
Fiul dumneavoastră a fost singurul care i-a luat apărarea când toți ceilalți au privit în altă parte. Amina mi-a descris incidentul plângând – nu de supărare, ci de recunoștință. M-a rugat să găsesc acel băiat curajos.
Cecul inclus este pentru educația lui Tudor. Este o bursă pe care compania mea o oferă tinerilor care demonstrează caracter și curaj civic.
Cu stimă, Radu Ismail Director General, Ismail Construction”
La finalul scrisorii era un număr de telefon.
În acea seară, domnul Ismail a venit din nou. De data aceasta, Tudor și mama lui l-au invitat în casă. Era un bărbat înalt, cu păr grizonat și un zâmbet cald.
— Gestul tău a însemnat totul pentru sora mea, i-a spus el lui Tudor. Când am venit în România, am întâlnit multă ostilitate. Dacă cineva ar fi făcut pentru mine ce ai făcut tu pentru ea, mi-ar fi schimbat viața.
— Dar nu am făcut nimic special, a șoptit Tudor.
Domnul Ismail a zâmbit.
— Tocmai asta te face special. Pentru tine a fost normal să aperi pe cineva. Bursa este doar începutul. Dacă vrei, poți veni să lucrezi în compania mea în vacanțe. Și când termini școala, ai un loc asigurat.
Vestea s-a răspândit rapid prin cartier. Unii nu credeau povestea, alții căutau pe internet cine era acest Ismail. Dar pentru Tudor, lecția a fost simplă: un act de bunătate poate deschide uși neașteptate.
Într-o săptămână, autobuzul 38 era diferit. Oamenii zâmbeau mai mult, ofereau locuri bătrânilor, ajutau mamele cu cărucioare. Ca și cum curajul unui băiat de 12 ani ar fi fost contagios.
Iar Mercedesul negru? Acum venea în fiecare vineri, când domnul Ismail îl lua pe Tudor la companie, unde băiatul învăța despre afaceri, responsabilitate și despre cum un singur gest poate schimba cursul vieții cuiva pentru totdeauna.
Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.
