Pe 10 iulie, prima zi a caniculei, au fost înregistrate 15 decese cauzate de căldură. De atunci, numărul deceselor zilnice a crescut în fiecare zi.
Până miercuri, decesele zilnice atribuite căldurii au crescut la 60, deoarece temperaturile au depășit 40 de grade Celsius în anumite părți ale țării.
În zona aeroportului Madrid-Barajas erau joi 42 de grade Celsius , un record pentru luna iulie.
Temperaturi extrem de ridicate au fost și la Sevilla. Spania a fost unul dintre cele mai fierbinți locuri din Europa, cu temperaturi de peste 40 de grade timp de nouă zile consecutive.
În Portugalia, lucrurile nu sunt foarte diferite. La Pinhão, joi erau 46 de grade Celsius, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în țară în iulie.
Este de așteptat ca acest val de căldură să se extindă în toată Europa și în unele zone să dureze până la sfârșitul lunii
„Există îngrijorarea că această caniculă să va transforma într-un val de căldură de lungă durată (20 sau mai multe zile) pentru multe locuri – din Portugalia până în centrul Franței și în sud-estul Europei- și ar putea dura toată luna iulie și ar putea continua până în august”, a spus un meteorolog senior de la AccuWeather.
Acest val ar include include zone din Ungaria, estul Croației, estul Bosniei, Serbia, sudul României și nordul Bulgariei.
Severitatea căldurii ar putea rivaliza cu valul de căldură din 2003, când peste 30.000 de oameni și-au pierdut viața, potrivit acestuia. El a adăugat că acesta ar putea fi unul dintre cele mai grave valuri de căldură din Europa din 1757.
„Recordurile din toate timpurile din iulie riscă să fie egalate sau chiar doborâte în Irlanda și Regatul Unit”, a spus Roys. „Aceasta include orașeca Birmingham, Dublin, Manchester și York”.