Caz teribil în satul Drochia. Mihai murise de 8 luni, iar într-o noapte, soția decedatului a primit un telefon de la sora acestuia, care a doua zi de dimineață a și mers la cimitir să-l dezgroape

O femeie a reuşit să-i şocheze pe oameni după ce şi-a dezgropat fratele care decedase în urmă cu opt luni.

 

Aceasta i-a dus trupul aflat în stare avansată de putrefacţie, cu tot cu sicriu, în altă locaţie.

Cazul halucinant a avut loc la Drochia.

După ce l-a dezgropat şi i-a transportat sicriul, femeia a decis să îl reînhumeze în satul Mingir, raionul Hînceşti, localitatea de baştină a răposatului, potrivit Publika.md.

Femeia ar fi ajuns să pună în practică această hotărâre, deoarece şi-a visat de mai multe ori fratele, care i-ar fi reproşat că nu a fost înmormântat acolo unde se cuvinte, aflându-se printre străini.

Omul murise în luna mai, anul trecut, suferind de o boală necruţătoare.

El fusese înmormântat în oraşul Drochia.

În acest loc, bărbatul locuise alături de fiica şi soţia sa, în ultima perioadă a vieţii sale.

Ultima dorinţă a bărbatului a fost de a fi înmormântat în satul Mingir din raionul Hânceşti, loc în care sora acestuia l-a reînhumat.

Înainte ca sora bărbatului să ia această decizie, soţia defunctului a fost anunţată telefonic de către aceasta că şi-a visat fratele, care îi spunea că doreşte să fie îngropat în satul de baştină.

Aşadar, aceasta l-a dezgropat într-o noapte cu ajutorul unor bărbaţi şi l-a reînhumat apoi lângă părinţi. Femeia a încercat să îşi ascundă fapta şi a acoperit groapa.

Lucrurile nu au mers aşa cum plănuise, deoarece angajaţii cimitirului şi-au dat seama că mormântul a fost profanat şi au anunţat imediat Poliţia.

Soţia decedatului este şocată de cele întâmplate, aflând despre a doua înmormântare a soţului său de la o rudă.

În urma acestui caz halucinant, oamenii legii au deschis un dosar penal.

➦ CITEȘTE ȘI... ➤