Flavia Grosan, medicul care are cabinet privat in Oradea, a facut acuzatii grave la adresa cadrelor medicale care trateaza pacientii de covid. Dupa declaratiile facute, medicii se plang ca bolnavii au inceput sa refuze oxigentul si medicamentele. De asemenea, anumite persoane incearca sa evite spitalizarea si ajung la Terapie Intensiva in ultimul moment.
Pneumologul a criticat , de asemenea, schema nationala de tratament anti- Covid-19. Doctorita a declarat ca oxigenoterapia provoca edeme cerebrale.
In aceasta situatie, personalul medical intampina mari greutati in a-i convinge pe bolnavi sa accepte tratamentul si masca de oxigen.
Medicul sef al UPU-SMURD din cadrul Spitalului Judetean din Oradea, dr. Hadrian Borcea, a declarat ca oamenii au inceput sa refuze medicamentele chiar de la sfarsitul saptamanii trecute: „Va dau un exemplu concret de azi dimineata”.
„Un pacient de circa 40 de ani, care era intr-o stare atat de grava incat ulterior a ajuns la ATI, intubat, si a fost pus si pe circulatie extracorporala, desi abia putea respira, s-a dat jos de pe targa implorandu-ne sa nu-i dam oxigen,” a precizat medicul, potrivit EBihoreanul.
„Colegele mele, vazand ca refuza oxigenul, l-au lasat in pace. Au zis “Ok, nu vreti? Bine, stati 5 minute linistit”. Dupa 5 minute, neputand respira, omul si-a pus singur masca de oxigen,” a mai spus Hadrian Borcea.
Acesta a explicat ca situatia produsa de declaratiile Flaviei Grosan este „trista, pur si simplu trista: oameni in stare grava fara cunostinte medicale sunt invatati sa refuze ajutorul medical, fiind convinsi ca acesta le face rau”.
„Am avut pacienti care au refuzat si simpla aplicare a unui leucoplast pe branula, spunand ca se simt legati.”
„Este o psihoza pe care nu mi-o imaginam, dar care face extrem de mult rau, in primul rand pacientilor, pentru ca ei sufera, nu cei care le transmit sa refuze asistenta medicala sau, mai rau, sa considere ca aceasta le este vatamatoare”, a mai declarat medicul.