După ce a avut probleme serioase cu dantura, Nelson Mondialu` și-a luat inima… în dinți și a ajuns cabinetul medicului stomatolog. Și-a anunțat fanii care sunt abonați la canalul său de YouTube că va trece prin momente cumplite – urma să rămână, dintr-o dată, fără cinci dinți -, apoi a tras aer în piept și s-a așezat pe scaunul dentistului.
Nelson Mondialu` nu se dezminte și le povestește fanilor săi fiecare episod din viața sa pe care îl consideră interesant. Și, din punctul său de vedere, sunt destule. Iar problema cu dantura îl chinuia de multă vreme pe Nelson. A recunoscut că, din acest punct de vedere, este un fricos fără pereche, însă nu a mai avut de ales și a trebuit să demareze acțiunea ”dantura”
”Mor de frică. Nu mai pot de frică. Este nevoie să scoată cinci dinţi dintr-o dată. Prin ce chinuri o să trec. Să ştiţi că dacă mor de frică v-am iubit pe toţi. Am crezut că trăiesc până împlinesc 99, dar uitaţi că frica mă dărâmă. Nu apuc să fac Crăciunul cu doi dinţi în gură”, a mărturisit Nelson pe canalul său de Youtube. ”Am simțit că leșin de durere”, spunea Nelson, la un moment dat, atunci când a povestit cum a fost nevoie de doi gardieni de la Gherla pentru a fi ținut atunci când i s-a scos un canin buclucaș. Totul se întâmpla în care interlopul se afla după gratii, iar relația sa cu medicii stomatologi a fost… foarte rece de-a lungul timpului.
Totuși, învingându-și teama, iată Nelson Mondialu` a reușit să treacă peste provocarea stomatologică de la sfârșitiul acestui an și, firește, i-a anunțat pe fani că este alt om. Dantură nouă, tonus diferit, imagine schimbată. Și un mesaj. ”Știe tataaaaa. Are tata dinți”, a scris Nelson, cuprins de frenezie după ce s-a despărțit de stomatolog.