Şedinţa plenul Senatului a început marţi cu un moment de reculegere în memoria fostului preşedinte al Camerei
superioare a Parlamentului în perioada 1992 – 1996, Oliviu Gherman, care a murit în cursul acestei zile, la vârsta de 90 de ani.
Momentul de reculegere a fost propus de preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, care conduce şedinţa plenului de marţi.
„Personalitate de o statură intelectuală şi morală ireproşabilă, diplomat prin vocaţie, Oliviu Gherman a reuşit să creeze, la nivelul Senatului, un dialog politic consistent, bazat pe respect reciproc între partidele parlamentare, fiind convins că România va deveni un stat democratic puternic”, a scris Cazanciuc, marţi, pe Facebook.
Potrivit lui Cazanciuc, „acele vremuri de început ale democraţiei pot reprezenta un model pentru dezbaterea parlamentară de astăzi”.
„Oliviu Gherman va rămâne în gândurile noastre un reper de moralitate şi un model de gândire dedicat binelui românilor. Dumnezeu să îl odihnească!”, a adăugat Cazanciuc.