El este criminalul cu sânge rece din Dâmbovița, care și-a ucis propria nepoțică, de doar șase ani,
ca răzbunare după ce s-a certat cu fratele său. Florin are 25 de ani, și din spusele vecinilor ar avea
probleme psihice. Bărbatul a fost reținut de oamneii legii, și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor.
Florin are 25 de ani, și tot 25 de ani își va petrece în spatele gratiilor, după ce și-a ucis propria nepoată, care îi fusese lăsată în grijă de fratele său, plecat la muncă în Germania. Cei doi bărbați
s-au luat la ceartă, la telefon, în această dimineață. Într-un acces de furie, și din dorința sadică de a
se răzbuna în cel mai crunt mod pe cel cu care împarte același sânge, a ucis-o pe copila de doar șase anișori.
El este criminalul din Dâmbovița care și-a ucis nepoata, din răzbunare față de fratele său
După discuția aprinsă avută cu fratele plecat din țară, Florin a mers la copilă, a dus-o la marginea pădurii din Cojasca, unde a înjungiat-o în zona gâtului, fără să îi mai lase vreo șansă de supraviețuire. După ce și-a dat
seama ce a făcut, el însuși a sunat la 112, le-a spus oamenilor legii că a comis o crimă, iar la venirea polițiștilor,
tânărul aștepta lângă cadavrul nepoatei sale.
„Astăzi, IPJ Dâmbovița a fost sesizat de un bărbat, cu privire la faptul că acesta a omorât o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla într-o pădure din apropierea locuinței. La fața locului polițiștii au constatat
că aspectele sesizate se confirmă, autorul fiind găsit lângă corpul neînsuflețit al minorei. Din primele date s-a stabilit că autorul era în conflict
cu fratele său și ca să se răzbune i-a luat fetița de la domiciliu și a ucis-o în pădurea de la marginea localității
(tăiată cu un cuțit în zona gâtului)”, transmite IPJ Dâmboviţa”, au transmis poliţiştii dâmboviţeni.
Din primele informații, vecinii spun că individul ar avea probleme psihice, amenințând pe oricine întâlnește cu moartea. Florin a și mărturisit că a recurs la acest gest din răzbunare față de fratele său.
Ancheta este în desfășurare, coordonată de un procuror al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, sub acuzația de omor calificat. scrie spynews.ro