Președintele Klaus Iohannis nu a socializat prea mult cu şefii de stat şi de guverne din ţările membre NATO, la ”fotografia de familie” care s-a făcut la
începutul summit-ului organizat la Cartierul General al Alianţei din Bruxelles.
Conform ”tradiției”, liderii Alianței au fost așteptați de jurnaliștii de la Bruxelles, pentru a realiza o fotografie de grup, iar printre primii președinți care au ajuns acolo a fost și Klaus Iohannis.
Șeful statului român s-a așezat pe ultimul rând pe un podium improvizat pe niște trepte de marmură, însă nu s-a salutat și nici nu a stat de vorbă cu
premierul Canadei, Justin Trudeau, sau cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, aflați și ei acolo … printre primii.
Nu după mult timp, acolo au ajuns și președintele Franței, Emmanuel Macron, sau președintele Turciei, Recep Erdogan. Aceștia s-au salutat cordial și au
discutat cu câțiva dintre liderii de acolo, în timp ce Klaus Iohannis a rămas, în continuare, pe ultimul rând.
Într-un final, au venit și ”vedetele” evenimentului, președintele SUA, Joe Biden, și secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Aceștia și-au strâns
mâinile și s-au salutat cu Boris Johnson, Erdogan și Macron, după care s-au așezat în primul rând, pentru fotografia de grup.
În schimb, președintele Iohannis a discutat cu președintele Biden la începerea summit-ului NATO, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.
La aceste discuții s-au aflat și secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, precum și Jens Stoltenberg.
scrie stirile protv