Un raport publicat de Ministerul Sănătății din Israel, citat de Pro. TV arată că doar 153 de persoane (adică 0,0032 %) din mai mult de 4,7 milioane de persoane care au primit prima doză a vaccinulului anti Covid-19 de la Pfizer au avut efecte secundare grave.
De asemenea, doar 162 de oameni din 3,4 milioane de persoane au avut efecte secundare grave după a doua doză de vaccin.
Problemele grave cu care s-au confruntat unii oameni variază de la vedere încețoșată, inflamația pleurei pulmonare (care permite contracția optimă a plămânului în timpul respirației), inflamația inimii, infarctul sau chiar afectarea ficatului.
Potrivit Jerusalem Post, care citează acest raport, aproximativ 62 de persoane au fost spitalizate după ce au primit prima doză de vaccin, iar 75% dintre aceștia aveau afecțiuni medicale înainte de vaccinare.
De asemenea, 42 de persoane au fost spitalizate după a doua doză. Aproximativ 487 (prima doză) și 250 (a doua doză) au avut probleme neurologice după inoculare: 474 de persoane au suferit parestezii (furnicături, înțepături, răcire, arsuri, amorțeală a pielii), 73 au avut paralizie facială, 23 de convulsii, 28 de gusturi metalice în gură, 14 pierderea cunoștinței, cinci ischemii cerebrale tranzitorii (accident vascular cerebral temporar) și alte 59 care au avut probleme neurologice neidentificate.
În total, au fost 9.595 de persoane care au raportat efecte secundare ale vaccinurilor din 4.755.585 de persoane care au primit prima doză și alte 8.743 din 3.408.825 care au primit a doua doză.
Majoritatea reclamațiilor au fost în rândul tinerilor (20-49) și al femeilor.
Raportul a fost actualizat la 1 martie.
Majoritatea efectelor secundare nu sunt severe, ci mai degrabă ușoare și cel mai adesea în apropierea locului în care a fost administrat vaccinul. Aproximativ 4.256 (prima doză) și 2.092 (a doua doză) au avut durere sau alte reacții la locul vaccinării.
Aproximativ 4.436 de persoane (prima doză) și 6.122 au spus că au avut simptome generale, cum ar fi febră sau durere. Aproximativ 220 (prima doză) și 101 (a doua doză) au avut o reacție alergică, posibil chiar șoc anafilactic – 4 cazuri după prima doză și 3 cazuri după a doua. Mai frecvente au fost furnicăturile, umflarea tractului respirator superior și mâncărimea.
Până acum, peste 4,9 milioane de israelieni au primit cel puțin o doză din vaccinul Pfizer și alte 3,6 milioane a doua doză.
Sursa: Jerusalem Post