Laura Cosoi este în doliu! Actrița trece prin momente foarte grele, după ce mama ei s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de blondină, pe rețelele sociale, acolo unde are o comunitate numeroasă, cu care împărtășește multe momente din viața sa.
Laura Cosoi este în doliu, după ce mama ei a murit. Cele două aveau o relație foarte bună, Ligia își încuraja mereu fiica să nu renunțe la carieră, indiferent ce va face în viață.
„Eu întotdeauna am avut o relație bună cu mama. Mai puțin atunci când m-am lăsat de dans sportiv. Nu știu dacă neapărat s-a schimbat foarte mult, nu știu dacă ea mă vede pe mine altfel, dar ceva s-a schimbat.
Sigur nu și-a imaginat deloc această viață cu mine în calitate de mamă. Așa mi-a spus, că nu și-a imaginat că o să am trei fetițe, trei copii. Dar pot spune că e foarte mulțumită că, în continuare, îmi exercit meseria„, a povestit recent Laura Cosoi.
Laura Cosoi este în doliu
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, actrița își anunță prietenii virtuali că mama ei „a plecat la Domnul”. Nu se știe încă din ce cauză, Laura Cosoi a scris doar câteva rânduri, în care își ia rămas-bun de la cea care i-a dat viață și i-a fost alături în toți acești ani de existență.
„Mamica noastra draga si buna a plecat la Domnul! Mami, te iubim dincolo de viata asta! Esti in inima noastra!„, este mesajul scris Laura, pe rețelele sociale.
Laura Cosoi nu a trecut peste decesul tatălui său
Marius Cosoi s-a stins din viața în urmă cu trei ani, după ce a fost infectat cu virusul Sars-Cov2. Actrița nu a trecut încă peste acest moment trist din viața ei, afirmând că îi duce dorul părintelui său. Aceasta a mai vorbit și despre mama sa, dar și despre impactul pe care relația cu părinții ei l-a avut asupra ei.
Laura a mărturisit că este foarte greu să știe că tatăl ei nu mai este printre noi și că această realitate a devenit chiar și mai dureroasă atunci când a privit lista de invitați de la botezul copilului ei, iar tatăl său nu se afla pe ea.
„Întotdeauna spun că tata mi-a lăsat moștenire credința în Dumnezeu și obiceiul de a merge la biserică și ochii albaștri. Astea două elemente sunt cele pe care, se pare, le moștenesc de la el. Da, tatăl meu a fost un tată… Se spune că fetele își aleg modelul soțului după tatăl lor, dar la mine chiar s-a potrivit.
Eu mi-am ales un soț care se comportă cu copiii mei cum se comporta tatăl nostru cu mine și cu Alina. Mi se pare că tata a avut acest dar minunat și vocație de a fi părinte. A fost un părinte implicat, un om foarte bun și foarte bun în ceea ce ne privește, și aș putea spune nonconflictual.
Eram un om la locul lui așa, așezat, și avea câteva idei fixe, ca să spun așa, cumva că să știm să înotăm, să știm să mergem pe bicicletă, să avem la 18 ani carnetul, să facem facultatea. I se părea că trebuie să bifeze niște chestii, să știm limba germană, limba engleză… Fiind cadru didactic, probabil că așa funcționa el. Deci, cumva, îl regăsesc de multe ori pe Cosmin în ce face cu fetele în amintirile legate de tata, și poate că așa e și firesc să fie.
Da, îmi lipsește foarte mult, pentru că am avut o relație foarte frumoasă, și iată că a fost botezul și mi-a lipsit. Chiar mă uitam pe lista de invitați și am reluat lista de la Vera, de acum doi ani, iar tata nu era acolo, adică era și acum… E foarte greu, pentru că jumătate din tine, din copilul din tine, nu mai e.
Dar o ai pe mama și te bucuri de ce ai… Întotdeauna găsesc cumva plinul paharului și, în situațiile astea, mă gândesc că a trăit frumos, a trăit cât a vrut Dumnezeu și a trăit așa cum i-a plăcut lui, fără restricții. Contează și asta, cred, calitatea vieții”, a povestit Laura Cosoi.