Liviu Dragnea, victorie în instanţă împotriva celor de la Rahova.

Liviu Dragnea a obţinut o victorie foarte importantă în instanţă, în conflictul său cu administraţia Penitenciarului Rahova. Judecătoria Sectorului 5 a respins contestației la executare formulată de cei de la Rahova.

Fostul preşedinte PSD Liviu Dragnea poate răsufla uşurat: a reuşit să obţină o victorie importantă în instanţă!

Judecătoria Sectorului 5 a respins, vineri, o contestaţie a Penitenciarului Rahova privind zilele recunoscute ca fiind muncite.

Ce au decis magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 cu privire la zilele de muncă ale lu Dragnea?
Mai exact, magistraţii au respins contestația la executare formulată de administraţia închisorii unde se află încarcerat fostul lider PSD, prin care era solicitată scăderea din zilele recunoscute ca fiind muncite în penitenciar a perioadei în care acesta s-a prezentat în fața judecătorilor.

„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova”, a anunţat, triumfător, avocata lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu.

„Astăzi am mai câștigat încă o dată împotriva Penitenciarului Rahova, prin respingerea contestației la executare formulată de Penitenciarul Rahova, prin care cereau să i se scadă din zilele recunoscute ca muncite, timpii pentru care a fost dus la instanță, tot pentru că își apăra drepturile, dar și ipotetic, timpul pe care l-ar fi petrecut pentru masa de prânz”, a declarat Flavia Teodosiu, potrivit Gândul.

Totuşi, decizia luată de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

Dragnea află pe 15 iulie dacă poate merge acasă, după mai bine de doi ani după gratii

➦ CITEȘTE ȘI... ➤