Lumea Artistică A Mai Pierdut O Stea! A Murit O Legendă Rock’n’roll

Lumea artistică a mai pierdut o stea. Don Everly, celebrul muzician american care a fondat formaţia rock’n’roll The Everly Brothers, a plecat dintre noi. În urmă cu șapte ani a murit și fratele său, alături de care pusese bazele celei mai cunoscute trupe.

A murit Don Everly
Muzicianul american Don Everly a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani. El era ultimul membru supraviețuitor al trupei The Everly Brothers. Decesul lui a avut loc la şapte ani după decesul fratelui său, Phil, alături de care a fondat celebra formaţie rock’n’roll, care s-a bucurat de mare succes în anii de activitate.

Bărbatul a murit în locuința sa din Nashville și i-a avut alături pe apropiați în ultimele clipe de viață. Familia este complet distrusă de această pierdere. Artistul a fost un mare familist și a avut mulți copii, făcuți din dragoste cu soția sa care l-a îngrijit cât a fost grav bolnav!

“Cu imensă tristeţe şi regret anunţăm trecerea în nefiinţă a lui Isaac Donald Everly, astăzi. În urma sa rămân soţia Adela, mama Margaret, copiii Venetia, Stacy, Erin şi Edan, nepoţii Arabella, Easan, Stirling, Eres, Lily şi Esper”, se menţionează într-un mesaj publicat pe pagina de Instagram a trupei Everly Brothers.

Don Everly, viață de poveste
Un apropiat al familiei a dezvăluit că Don Everly a murit împăcat, pentru că a dus o viață pe care pur și simplu a iubit-o. A trăit după propriile reguli și s-a bucurat de fiecare moment, simțind cu adevărat că trăiește.

A fost recunoscător tuturor celor care au participat la evoluția lui și alături de soția sa s-a bucurat de fiecare reușită.

“Don s-a ghidat în viaţă după cum i-a dictat inima. Și-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că a avut capacitatea de a-şi trăi visul… alături de sufletul său pereche, soţia sa, Adela, şi pentru că şi-a făcut cunoscută muzica”, a spus apropiatul regretatului artist.

Trupa Everly Brothers a fost un real succes în anii ’50. Multe dintre trupele cunoscute ca The Beatles, Simon & Garfunkel sau The Bee Gees au fost influenţate de stilul formaţiei Everly Brothers.