Medic roman: “Multumesc, si ma aplec in fata studentilor medicinisti.”

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook. Acesta spune ca postarea sa este despre copii.

“Aceste randuri sunt despre cei mai mici din ultimele zile.

Sunt despre, posibil, copiii tai, sau ai lui, sau ai ei. Un altfel de epilog la trei zile de neintrerupta miscare de sanatate.

Aseara, plecand, m-au oprit trei pustoaice pe alee. Nu va suparati, pe unde e intrarea studentilor? – m-au intrebat. Le-am aratat coasta Salii Palatului, luminata intr-o (acum, ca scriu, realizez) curioasa tenta de violet. Sau o fi fost fuchsia?

Neintrerupt, vreme de 64 de ore, studentii facultatii de medicina au robotit alaturi de noi. Au dat binete oamenilor. Au completat hartiile necesare. Au distribuit dozele de vaccin catre fiecare punct. Au ascultat, cuminti, fiecare of sau toana. I-au sustinut pe oameni. Daca n-ar fi fost lumina puternica ambientala, ratustele viitorului ar fi sclipit in intuneric.

Spre aducere aminte, pandemia de COVID ne-a obligat sa ne tinem copiii acasa. In casa. Departe de prieteni. Departe de colegi. Dar nu doar asta s-a intamplat.

Discutam cu prietenul meu dr. Mihai Craiu, care – pentru genul asta de actiune – a fost probabil coordonatorul perfect (alaturi de celalalt coordonator, si fost coleg de generatie cu mine, dr. Dan Niculescu), despre cat de bizar a fost anul universitar in online pentru medicinisti. Deodata sa faci studii medicale in regim ID/ tele-educatie/”fara frecventa” a bulversat pana peste poate atat educatorii, dar si cei din primii ani, al caror inceput in cariera a fost prin plina pacla pandemica.

Unde sa mai faci atelierele? Lucrarile practice? Si, o spun fara emfaza, unde sa mai treci prin botezul focului pe care il reprezinta aula universitara? Doar niste fete dincolo de niste ecrane, si sentimentul confuziei despre ce va urma, sau cand va urma.

Dar acum, ca iesiti dintr-o altfel de carantina, am putut sa vad calitatea de om al celor care si-au ales calea, asa cum si eu, si toti ceilalti medici, candva am facut-o. Iar oamenii pe care i-am vazut m-au facut sa sper. Mi-au adus aminte ca n-am gresit cand am venit in Romania, cand am ales sa lucrez in Romania.