„Mi-am alăptat fetița cât a dorit: la 9 ani mi-a spus că nu mai vrea lapte de la mami”
Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la vârsta de 6 luni și continuarea procesului până la 2 ani.
Sigur, există specialiști care sunt de părere că alăptarea poate fi continuată și după acest prag, lucru pe care l-a făcut o mamă din Anglia. Aceasta s-a oprit când fiica sa a împlinit 9 ani.
Alăptarea nu este numai un proces de hrănire a bebelușului, ci și o modalitate bună de a fortifica legătura dintre mamă și copil. Însăși Sharon Spink a spus că îi va lipsi apropierea de fiica ei, Charlotte, care a decis că nu mai dorește laptele matern. Copila are 9 ani și a fost alăptată fără încetare.
„Când am avut-o pe Charlotte am decis că o să merg pe cale naturală în ceea ce privește înțărcatul. Este indicat ca bebelușul să dețină controlul la acest capitol, în loc să fie totul forțat”, a declarat mama.
Faptul că Sharon a decis să-și hrănească fiica la sân până la vârsta de 9 ani i-a adus un număr considerabil de critici. Mai mult decât atât, a fost acuzată de abuz și de pedofilie, dar cu toate acestea, a fost hotărâtă să îndepărteze prejudecățile aduse de alăptarea unui copil mare, pentru că sunt multe mame care o fac.
„A renunțat singură anul acesta. A fost un proces gradual și decizia i-a aparținut. O alăptam cam o dată pe lună, sau atunci când nu se simțea foarte bine și nu mai avea energie.
N-a mai făcut-o de două luni. Mi-a spus că se va opri când va împlini 10 ani, adică în luna aprilie a anului următor, dar se pare că înțărcatul natural a venit mai devreme.
Aș fi lăsat-o să continue cât și-ar fi dorit ea”, a completat mama.
Sharon a spus că beneficiile alăptării atât de
prelungite s-au văzut în timp, fiica ei neavând multe episode de gripă sau răceală. Mămica a recunoscut că nu a discutat niciodată
cu Charlotte despre posibilitatea opririi procesului și speră ca pe viitor copila să rămână cu sentimentul de siguranță și confort pe care îl avea în timpul alăptării.
„Avem o legătură foarte puternică și sunt convinsă că se datorează alăptării. Cred că nu se va mai schimba deși ne-am oprit”, a spus Sharon.