Social

Mirela Vaida, plină de vânătăi: „Mă uitam şi nu îmi venea să cred!”

Concurentă în cel mai nou sezon Te cunosc de undeva!, ce va avea premiera sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1,

Mirela Vaida a avut parte de o provocare de zile mari. Pentru prima gală, Ruleta i-a adus un personaj foarte greu, atât din punct de vedere al vocii, cât şi al coregrafiei.

Sâmbăta aceasta, Mirela se va transforma în Shakira, iar pentru coregrafie a pregătit un moment special alături de coregrafa emisiunii, Ioana Macarie, care i-a dat ceva bătăi de cap.

„Din prima, Ruleta mi-a dat un personaj de cât de spectaculos, pe atât de greu, pentru că este un moment de supershow – Shakira. Şi nu orice Shakira, ci o Shakira din aceea care dă din şolduri şi din buric şi care cântă în acelaşi timp,

făcând spectacol din toate unghiurile şi cu toate părţile corpului. Aşa că mi-am dat seama că aveam mari probleme, atât din punct de vedere coregrafic,

pentru că nu sunt cea mai bună la dans, cât şi din punct de vedere al mobilităţii, pentru că, rămâne între noi, am pus câteva kilograme în această

pandemie, lucru vizibil chiar şi sâmbăta aceasta. Până la urmă, m-a ajutat şi personajul pentru că Shakira este renumită pentru formele

ei mai rotunjoare, iar eu am luat foarte în serios această latură a personajului”, a povestit amuzată Mirela Vaida.

Mai mult, artista a completat: „Întocmai precum Shakira, am de reprodus o bucăţică dintr-un bellydance şi vreau să vă spun că ce nu am avut eu vânătăi toată copilăria mea, iată că am avut acum, din cauza acestei frânghii

cu care am tot încercat să exersez ca să îmi iasă pe ritm şi pe măsură. În adrenalina momentului, nu mi-am dat seama cât de tare m-am lovit, însă a doua zi dimineaţa, şoc şi groază, mă uitam şi nu îmi venea să cred,

eram plină de vânătăi!”, îşi aminteşte Mirela. „Personajul m-a pus la treabă, m-a provocat şi sigur că emoţiile şi au spus cuvântul, dar tocmai asta e frumuseţea spectacolului şi a show-ului Te cunosc de undeva!, să simţi că mai ai multe de spus până în finală!”, a mai completat artista.

Show-ul care reprezintă o adevărată provocare pentru artişti, deoarece le pune la grea încercare vocile, talentele actoriceşti, dar şi veleităţile într-ale dansului, Te cunosc de undeva!, revine la Antena 1 cu cel de-al 16-lea sezon.

11 concurenți talentați și dornici de distracţie vor intra în spectaculosul joc al transformărilor, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1. Radu Ştefan Bănică, Emilia Popescu, Mirela Vaida, Pepe şi Cristina

Vasiu vor evolua solo, în vreme ce Adriana Trandafir va concura din nou alături de Romică Ţociu, Andrei Ştefănescu va face echipă cu Ana Baniciu, iar Liviu Vârciu va performa alături de Raluka.

Printre surprizele noului sezon se numără şi proiectul online Te cunosc de undeva! After Party. Dorian Popa, fost concurent al transforming show-ului se alătură echipei şi îi invită pe telespectatori, în fiecare săptămână, după difuzarea galei pe tv, la Te cunosc de undeva! After Party. Mai exact, un episod exclusiv online, ce va putea fi urmărit pe www.a1.ro,

în care urmăritorii vor avea acces direct în culisele emisiunii, unde Dorian Popa se distrează alături de vedetele show-ului şi este pus pe glume şi provocări non stop. Te cunosc de undeva! After Party face parte din seria

de proiecte pe care site-ul www.a1.ro le pregăteşte odată cu lansarea grilei de primăvară, şi anume conţinut exclusiv sau tot felul de poveşti behind de scenes din timpul filmărilor