Social

MONICA POP DĂ DE PĂMÂNT CU VIRGIL MUSTA: ”CUM SĂ ANUNȚI CĂ NU AI AVUT LOCURI LA ATI ȘI APOI SĂ SPUI CĂ OAMENII AU MURIT DE LA CEAȚĂ?”

Monica Pop a răbufnit și l-a atacat dur pe Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș

din Timișoara, după ce acesta a spus că şase pacienţi COVID au murit pentru că nu au mai avut loc la ATI.

„Au murit șase, erau cazuri grave, trebuiau transferate în Terapie și nu aveam loc în Terapie. Saturează și nu mai avem loc unde să-i punem,

îi punem la oxigen maxim, dar situația este foarte dificilă, atât timp cât Terapiile sunt pline”, spunea, luni, medicul Virgil Musta.

Ulterior, Virgil Musta a fost contrazis de Klaus Iohannis, care a declarat că oamenii au murit din cauză că medicii nu s-au coordonat cu alte spitale. Iar doctorul s-a apărat.

„Poate nu am fost bine înţeles sau poate nu m-am exprimat eu foarte bine, dar am spus că au decedat şase pacienţi pe secţie,

cu forme severe de COVID-19. În această boală, există evoluţia rapidă şi se decompensează.

Colegii de la ATI au intervenit, dar nu a mai fost timp de mutare pe Secţia ATI. Ei sunt pacienţi care au murit pe secţie. Cauza nu este că nu erau locuri pe ATI,

ci că s-au decompensat comorbidităţile. Revenind la cei şase pacienţi decedaţi, nu ştiu din ce motiv s-au decompensat atât de rapid, toţi în acelaşi interval orar.

Era o zi cu ceaţă şi se ştie că ceaţa afectează afecţiunile pulmonare. Cei şase pacienţi aveau vârste cuprinse între 68 – 70 de ani şi au decedat pe Secţiile Pneumologie 4 şi Boli Infecţioase 2”, a declarat apoi Virgil Musta.

După afirmațiile făcute de Virgil Musta, Monica Pop a răbufnit și l-a atacat dur pe Virgil Musta.

„Ce s-a întâmplat e genocid. Nu avea cum să se întâmple așa ceva, nimeni nu moare de la ceață. E inadmisibil ce s-a întâmplat.

Cum e posibil să anunți în media că nu ai avut locuri și apoi să spui că au murit de la ceață. Nu pot să cred că s-a putut întâmpla așa ceva și

că un medic poate să afirme așa ceva. Jumătate din populația României ar muri, dacă s-ar muri de la ceață”, a declarat Monica Pop