Carmen Tănase, una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe din România, a împlinit pe 18 ianuarie 63 de ani.
De-a lungul carierei sale, Carmen Tănase a jucat în diferite seriale și piese de teatru. A interpretat roluri iubite de public și a dat naștere unora dintre personajele fictive, care sunt și astăzi virale pe internet.
Viața lui Carmen Tănase la 63 de ani
Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care actrița le-a jucat a fost „Flăcărica”, Carmen Tănase spune că a fost un rol care a provocat-o și a mărturisit în mai multe interviuri că nu este neapărat mulțumită de prestația ei din primele episoade.
Carmen Tănase s-a născut pe 18 ianuarie 1961, la Ploiești. A fost elevă la liceul Pedagogic din Ploiești, iar între anii 1980 -1984 a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Actorie, la clasa Olgăi Tudorache. Actrița a fost colegă de promoție cu alți mari actori, printre care Oana Pellea și Adrian Păduraru.
Încă din perioada studenției a început să joace la teatru. A interpretat diferite roluri, precum cele din „Demonii”, după romanul lui de F.M. Dostoievski, „Joia dulce”, după John Steinbeck, și „Suflete tari” de Camil Petrescu.
Cariera actriței Carmen Tănase
După absolvirea facultății și până în anul 1990, Carmen Tănase a fost angajată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde a jucat în piese precum: „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Nicoleta Toia; „Tactica şarpelui boa” după A.P. Cehov, regia Nicoleta Toia; „Ursul” de A.P. Cehov, regia Ion Lascăr sau „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Ion Mânzatu.
Ulterior, s-a mutat la București, acolo unde a devenit actriță la Teatrul Odeon. A avut aici numeroase roluri în spectacole precum: „Agnes, aleasa lui Dumnezeu” de John Pielmeier, regia Marius Oltean; „Veronika se hotărăşte să moară”, de Gelu Colceag şi George Bănică, după romanul lui Paulo Coelho, regia Gelu Colceag; „Gaiţele” de Al. Kiriţescu, regia Alexandru Dabija; „Stele în lumina dimineţii” de Aleksandr Galin, regia Gelu Colceag sau „Domnişoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, regia Horea Popescu, scrie stirileprotv.ro.
Ascensiunea ei a luat avânt în momentul în care a apărut în serialele difuzate la televizor. Carmen Tănase a făcut parte din distribuția mai multor serial de succes, precum •„Pariu cu viața”; „State de România”; „Moștenirea”; „Regina”; „Inimă de țigan”; „Lacrimi de iubire” sau „Cărturan”.
Căsătoria actriței și viața de familie
Carmen Tănase și soțul ei, criticul de teatru Victor Parhon s-au cunoscut în perioada în care aceasta era actriță la Iași. Decizia de a se căsători în fața ofițerului de stare civilă a fost una de durată. La început, Carmen Tănase considera că nu este nevoie de un act oficial care să îi valideze iubirea. Diferența de vârstă dintre cei doi a fost de 17 ani.
„Era clar alesul, era clar omul cu care mi-am dorit să fac un copil, dar actul acela, da, era cumva prea mare insistența. Ca să scap de..și de mama și de ce spuneau alții, ne-am căsătorit. Lui i-a fost teamă că la starea civilă o să zic NU”, spunea Carmen Tănase într-un interviu acordat la Kanal D.
După trei ani de la căsătorie, Carmen Tănase și Victor Parhon au divorțat, din cauza neînțelegerilor care apăruseră între ei. După semnarea actelor de divorț, cei doi au continuat însă să aibă o relație apropiată.
„În clipa în care am început să ne râcâim, să ne certăm erau discuții și în fața copilului și am zis ‘gata, stop!, până aici’. Noi ne iubim, ne apreciem, hai să rămânem prieteni, fiecare cu treaba lui. Ne întâlnim, ne parfumăm, îmi aduci flori”, mărturisea Carmen Tănase.
La 39 de ani, actrița a rămas văduvă, după ce soțul ei s-a stins din cauza unei boli incurabile.
Carmen Tănase are un fiu, Tudor, care a locuit o perioadă în Olanda. Este regizor de film și i-a fost alături mamei sale de fiecare dată La începutul pandemiei de coronavirus, actrița a luat decizia de a se muta din București. În prezent, Carmen Tănase locuiește în apropiere de Târgoviște.
Dieta cu care a topit 10 kilograme
În toamna lui 2023, Carmen Tănase a dezvăluit, pentru UNICA.ro, că a slăbit 10 kilograme, în trei luni, cu ajutorul dietei scandinave.
„(…) este excepțională pentru că nu mi-au căzut pieile, nu mi-a căzut fața, slăbești frumos, sănătos, armonios pentru că e făcută de medici. Vreau să arăt și eu ca un om, adică să intru în niște pantaloni, să pice o rochie bine pe mine, că scăpasem rău de tot hățurile și nu mai aveam chef. Nu mai puteam să mai țin altă dietă și altă dietă, și iar cântărit, ori asta e așa de simplă.
E foarte simplu, cel puțin acasă m-a scăpat de multe necazuri: spălat vase, pregătit, gătit, farfurii, miros. Nu mai am nicio problemă. Sigur, m-am dus și la restaurant, adică aș minți, dar știu că imediat după aceea a doua zi țin dieta și că nu se pune nimic, plus că sunt bune”, ne a spus actrița.