Social

„Nimeni Nu Este De Neînlocuit, Inclusiv Ministrul Bode Sau Raed Arafat”.

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat, luni dimineață, că modul în care s-a făcut transferul pacienților de la Spitalul Foișor este inadmisibil și nu trebuie să se mai întâmple.

„Nimeni nu este de neînlocuit, inclusiv ministrul Bode, inclusiv Raed Arafat”, a declarat ministrul de Interne.

„ Ca simplu cetățean, am văzut și eu că modul în care a fost organizată extenarea nu a fost deloc în regulă. De ce s-a ajuns aici? Mutarea pacienților nu a hotărât-o nici Ministerul Sănătății, nici DSU. Medicul curant spune dacă pacientul este transferat în altă unitate spitalicească sau este externat ”, a declarat ministrul Lucian Bode, luni dimineața.
Ministrul susține că în cazul pacientului care a fost introdus în portbagajul mașinii a fost o

decizie luată de comun acord de medic și familie, mașina fiind modificată pentru a permite transportul.
„Nimeni nu este de neînlocuit. Inclusiv ministrul Bode, inclusiv secretarul de stat Arafat, mă refer la toată lumea”, a declarat ministrul Bode, potrivit Digi24.

Ministrul de Interne i-a cerut lui Raed Arafat să „găsească o soluție urgent”
Lucian Bode spune că sunt mai multe lucruri de analizat cu privire la externarea de la Foișor, cum ar fi momentul în care s-a semnat ordinul de transformare a spitalului în unitate COVID și când
a venit acceptul managerului de evacuare a Spitalului.