Aceasta s-a înscris în primul partid politic pe când era elevă în clasa a zecea.
După numai trei ani ea a devenit lidera Organizației de Tineret România Mare Dolj. Chiar dacă a devenit deputat PRM la vârsta de 25 de ani, mai apoi a trecut în tabăra social-democraților.
Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, este în politică de foarte mulți ani. Aceasta s-a înscris în primul partid politic la doar 16 ani, când încă era elevă de liceu.
În anul 1997, imediat după absolvirea facultății, a fost angajată în presă, iar timp de un an a ocupat funcția de redactor. Ulterior, a fost promovată și a fost numită șefa secției de investigații a publicației, loc pe care l-a ocupat timp de un an.
În anul 1999 a devenit redactorul-șef al cotidianului, însă în 2000 a renunțat la presă pentru un loc în Parlament. Ministrul Muncii a finanțat campania electorală a PSD cu 50.000 de lei,
Primii pași în politică
Acum, Lia Olguța Vasilescu are 44 de ani și are trecută în portofoliu funcția de ministru al Muncii, dar și de primar al Craiovei, unde a fost lider administrativ timp de cinci ani, până în 2017, când a trebuie să își dea demisia pentru a face parte din Guvern. Chiar dacă acum face parte din Partidul
Social Democrat, prima dată când a intrat în politică, Lia Olguța Vasilescu a ales PRM. După numai trei ani aceasta a devenit liderul Organizației de Tineret România Mare Dolj.
Apoi, ea a terminat cursurile Facultății de Litere şi Istorie din Craiova, unde a studiat specializarea română-italiană. După aceea, deși ea era în același timp și politician, a decis să urmeze calea jurnalismului. S-a angajat la cotidianul local, numit „Cuvântul Libertăţii”.
Lia Olguța și Claudiu Manda au făcut în urmă cu câțiva ani o nuntă fastuoasă, cu peste 500 de invitați. Ca dar de nuntă, au primit 246.000 de euro, 334.000 de lei și 5.200 de dolari.
Petrecerea de nuntă s-a ținut într-o sală de ședințe de la Ișalnița, o comună din apropiere de Craiova, orașul natal al celor doi și locul în care și-au început cariera politică.