Petrică Mîțu Stoian este înmormântat astăzi.
Marele artist va fi condus pe ultimul drum, după ce sâmbătă, 6 noiembrie 2021, s-a stins din viață pe patul de spital.
Mii de oameni au venit să-și ia rămas-bun de la marele artist. Sicriul cu trupul neînsuflețit al maestrului este depus până la ora 12:00 la Teatrul Național Marin Sorescu, iar mai apoi va fi dus la Biserică.
Iată unde își va dormi somnul de veci!
UPDATE ORA 12:35. Sicriul în care se află trupul neînsuflețit al lui Petrică Mîțu Stoian a fost scos din interiorul teatrului din Craiova. Sutele de oameni au aplaudat zgomotos, ca un ultim omagiu adus maestrului. Cei prezenți au strigat un mesaj emoționant, spunând că Oltenia nu-l va uita niciodată pe regretatul interpret de muzică populară: „Petrică, nu uita! Oltenia nu te va uita’, notează fanatik.ro. În aceste momente, cortegiul funerar al solistului se îndreaptă către Biserica Mântuleasa din Craiova. Acolo se va ține slujba de înmormântare.
Petrică Mîțu Stoian este înmormântat astăzi. În aceste momente, mii de oameni s-au adunat în fața Teatrului Marin Sorescu din Craiova, loc în care a fost depus sicriul regretatului cântăreț. În semn de omagiu, în fața mulțimii a fost dat un ultim spectacol, scrie fanatik.ro. Cu ochii plini de lacrimi, cei care l-au adorat pe marele artist au venit astăzi să-și ia rămas-bun.
Înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian va avea loc astăzi, după ce artistul s-a stins din viață sâmbătă, 6 noiembrie 2021, pe patul de spital. Timp de două zile, cei care l-au iubit pe artist au putut să vină la priveghi la Ansamblul Maria Tănase din Craiova. Colegi de breaslă, fani și rude l-au plâns, moartea lui fulgerătoare fiind un șoc pentru ei.
În semn de respect pentru tot ce a însemnat omul Petrică Mîțu Stoian, în curtea Ansamblului din Timișoara a fost instalat de luni un panou cu mai multe fotografii cu el. Inițial, trupul lui neînsuflețit a dost depus în sala de repetiții. Astăzi, sicriul lui a fost depus la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. În imaginile ce au devenit virale pe Internet se poate vedea că mii de oameni au venit îndurerați să-și ia adio de la regretatul maestru.