Povestea inginerului care poartă tocuri și fuste. „Fiica mea și-ar dori să-mi poarte pantofii”

Mark Bryan este american, dar trăiește și muncește în Germania de mai mulți ani, ca inginer în robotică. Viața lui este ca a oricărui bărbat de 61 de ani, cu o mică excepție – deși este heterosexual, are o soție și o fiică, Mark adoră să poarte tocuri și fuste colorate. Așa merge la serviciu, în oraș și așa preferă să se îmbrace chiar și acasă.

„Mă îmbrac așa pentru că pot. Îmi place să fiu diferit. Mereu mi-au plăcut femeile care poartă tocuri și fuste strâmte. Eu nu mă îmbrac așa pentru a fi sexy… pentru mine hainele nu ar trebui să țină cont de sex sau gen. Prefer un look masculin în partea de sus a corpului și fuste cu tocuri în jos”, a declarat el într-un interviu pentru BoredPanda.com

Mark e atras și de paleta de culori pe care fustele o au, în general. El spune că pantalonii pentru bărbați sunt plictisitori, deoarece majoritatea sunt fie negri, fie maro, gri, albaștri sau bej. Îi plac fustele și pentru că pot avea imprimeuri creative – florale, geometrice sau animal prints.

„Nu mă simt diferit. Pur și simplu simt că tocurile îmi dau mai multă încredere în mine… Fiica mea și-ar dori să-mi poarte pantofii, dar nu purtăm același număr. Am noroc totuși că port 41 la picior, așa că îmi găsesc cu ușurință pantofi cu toc”, a mai adăugat el, în cadrul interviului pentru BoredPanda.

Deși mulți cred că este gay când îl văd pe tocuri și în fuste, Mark e heterosexual și are o căsnicie fericită de 11 ani.