Social

Prăpăd în Ucraina! Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu președintele Zelenski. Cum se va implica România în tragicul război

Președintele Klaus Iohannis a discutat în această seară cu președintele Ucrainei, Volodomir Zelenski.

Situația în Ucraina este din ce în ce mai gravă. Au murit zeci de militari și sute de civili din cauza atacurilor Rusiei. Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei.

1. Klaus Iohannis a vorbit la telefon cu președintele Ucrainei
Șeful statului l-a asigurat pe Volodomir Zelenski de sprijinul și solidaritatea României. El a precizat că țara noastră susține suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii militare a Rusiei.

„Ne vom coordona cu partenerii noştri pentru a sprijini Ucraina prin intermediul asistenţei umanitare”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.

După ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării care a avut loc joi, Klaus Iohannis a dat o declarație dură la adresa Rusiei. Șeful statului a subliniat că singura soluție de a depăși această gravă criză este cea diplomatică.

2. Românii nu trebuie să se teamă de războiul dintre Rusia și Ucraina
Klaus Iohannis le-a transmis, de asemenea, românilor că nu trebuie să se teamă. Conform acestuia, țara noastră beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile. Mai mult, România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.

Situația este extrem de gravă în Ucraina. Rușii au atacat multe orașe. Multe persoane și-au pierdut viața deja, iar familii cu copii lasă în urmă tot ce au clădit și încearcă să fugă cât mai departe de război. În acest moment, Rusia atacă capitala Kiev. Milioanele de locuitori de ici au fost sfătuiți să se îndrepte spre adăposturi antiaeriene. Până în prezent, șapte persoane din acest oraș au fost omorâte, iar 18 au fost rănite în urma atacurilor cu rachete.

3. Ucrainenii vin pe jos în România
La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, zeci de cetățeni din Ucraina au ajuns pe jos pentru a intra în România. În următoarele zile ar putea ajunge la noi în țară mii de cetățeni ucraineni.

Conform autorităților de la București, țara noastră este pregătită să aibă grijă de 500.000 de refugiați.