Social

Radu Ștefan Bănică, mărturisiri despre divorțul părinților și plecarea din țară: „Era urmărită până acasă, șoferul era cât pe ce să facă accident”

Radu Ștefan Bănică, mărturisiri despre divorțul părinților și plecarea din țară: „Era urmărită până acasă, șoferul era cât pe ce să facă accident”

Radu Ștefan Bănică, despre divorțul părinților săi și perioada dificilă pe care a traversat-o: „Am fost trimis din țară ca să se calmeze lucrurile”

Radu Ștefan Bănică, fiul celebrului Ștefan Bănică Jr., a moștenit de la tatăl său talentul pentru actorie și muzică, iar astăzi își construiește cu pasiune propria carieră. Implicat în proiecte muzicale și actoricești, inclusiv într-un serial de televiziune difuzat săptămânal, tânărul promite să își surprindă publicul cu noi apariții și proiecte în viitorul apropiat.

Cum a trăit Radu Ștefan Bănică divorțul părinților săi

Invitat în cadrul podcastului Basic Jackpot, Radu Ștefan a vorbit sincer despre aspecte mai puțin cunoscute din viața sa personală, inclusiv despre perioada tensionată a divorțului părinților săi.
Tânărul își amintește că, la vremea respectivă, el și sora sa au fost nevoiți să părăsească temporar țara pentru a evita expunerea mediatică intensă. Presa era prezentă constant în fața casei lor, într-o atmosferă care semăna mai degrabă cu un protest.

„M-au trimis din țară până s-au calmat lucrurile. Și pe sora mea la fel. Între noi sunt șapte ani diferență. Divorțul a devenit public și toată lumea era pe urmele noastre. Ca să nu atragem și mai multă atenție, am fost plecați din țară și ne-am întors pe rând. Dacă veneam toți odată, ar fi fost haos”, a povestit Radu Ștefan.

El a relatat și câteva episoade dramatice provocate de insistența paparazzilor.
„La tata, la aeroport, a fost nebunie. Pe sora mea au luat-o direct de pe pistă. A fost urmărită până acasă, iar șoferul nostru era cât pe ce să facă accident. Străduța noastră, de obicei liniștită, era plină de oameni și mașini.”

O copilărie trăită sub presiunea reflectoarelor

Radu Ștefan și-a amintit și de momentele în care ieșirile obișnuite în parc se transformau în adevărate aventuri, datorită paparazzilor care îi urmăreau la fiecare pas.
„Îmi amintesc cum ieșeam cu tata în parc și deodată apăreau paparazzii de după copaci”, a spus el.

Această expunere constantă l-a determinat pe tânărul artist să își protejeze cât mai mult viața personală și să evite, pe cât posibil, să-și expună relațiile sau detaliile intime în fața publicului.

Astăzi, Radu Ștefan Bănică își urmează cariera artistică într-un ritm propriu, încercând să găsească echilibrul între viața profesională și cea personală, învățând din experiențele dificile ale trecutului.