Social

Românii care vor rămâne fără pensie! Se dă lege. Se va suspenda plata pensiei imediat

Președintele PNL Ludovic Orban a comentat luni, la Parlament, proiectul anunțat de Raluca Turcan care va interzice cumulul pensiei cu salariul la stat.

Ludovic Orban a explicat că, prin acest proiect de lege, persoana ajunsă la pensie, care vrea să lucreze în continuare, îşi poate suspenda pensia pe perioada cât munceşte, aceasta crescând în funcţie de contribuţia pe acea perioadă.

„Dacă ia decizia să se angajeze i se va suspenda plata pensiei, adică va primi salariul pentru funcția pe care o ocupă și îi va crește prin contribuțiile pe care le va plăti, i se vor lua în calcul contribuțiile suplimentare plătite pentru momentul în care redevine pensionar. Consider că este un lucru drept.

Nu cred că este normal ca un om care a fost polițist, de exemplu, să se pensioneze la 45 de ani. Nu mai zic de alții. Nu mi se pare just. Mi se pare corect în momentul în care un om vrea să-și reia activitatea trebuie să trăiască din salariu și să nu primească pensie odată cu reluarea activității. Evident, în sectorul public”, a spus Ludovic Orban.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a spus că proiectul care va interzice cumulul pensiei cu salariul în sistemul de stat este aproape finalizat și va fi gata cât de curând, fără a avansa însă o dată.

Legat de posibilitatea ca profesorii pensionari să fie plătiți cu ora, Turcan a susținut că proiectul include „anumite măsuri” astfel încât să nu se ajungă la blocarea unor domenii esențiale.

„Cât de curând (n.r. – va fi gata proiectul). Proiectul este aproape finalizat. Mai avem consultări, astfel încât să fie constituțional și în același timp să nu creeze distorsiuni în economie. Rețineți că e vorba de mai mult decât cumulul pensie-salariu la stat”, a declarat Turcan, sâmbătă.

Ludovic Orban îl înţeapă pe deputatul PNL Florin Roman

Relațiile dintre liderul PNL Ludovic Orban și deputatul Florin Roman sunt tensionate, iar ultimele acțiuni şi declaraţii au arătat o escaladare a conflictului. Florin Roman a depus un amendament pentru a limita numărul de călătorii gratuite pentru studenți, dar Ludovic Orban, președinte al PNL și al Camerei Deputaților, a refuzat să susțină inițiativa.

”Eu voi face ceea ce se va decide în coaliție. A depus amendamentul, fără semnătura mea, iar dacă în coaliție se va decide susținerea acestui amendament, atunci și eu îl voi susține”, a spus Orban.