Sorina Șerban, fosta iubită a lui Nicolae Guță, arată total diferit față de perioada când lansa piese de succes alături de partenerul său.
Sorina Șerban a fost una dintre marile iubiri ale lui Nicolae Guță. Ea și cântărețul de manele s-au cunoscut pe vremea când
bărbatul avea 30 de ani și au format un cuplu timp de 7 ani.
Cu toate acestea, parcursul lor amoros nu a fost nelipsit de obstacole și, la un moment dat, au vrut să se despartă.
Principalul motiv ar fi fost faptul că Nicolae Guță obișnuia să alerge
după alte femei. Dar nu aceasta a fost trăsătura care a dus la ruperea relației lor, ci faptul că artistul era foarte gelos.
Despărțirea nu a fost una ușoară pentru Nicolae, căci, conform Cancan, el s-a îmbolnăvit de dorul femeii iubite și a suferit mult în lipsa ei. În timp, însă, a reușit să-și revină.
Nicolae Guță a cerut-o în căsătorie pe Sorina la TV
Nicolae Guță și Sorina s-au despărțit în 2005, la scurt timp după ce manelistul a cerut-o în căsătorie, în direct, la o emisiune de televiziune.
Sorina s-a străduit mult să ajungă în acest stadiu al
relației pentru că Nicolae Guță nu era încântat de ideea de căsătorie. Dar manelistul nu era nici pregătit să o piardă, așa că a pus marea întrebare.
Cererea în căsătorie a fost una inedită căci Nicolae
și-a luat inima în dinți și s-a așezat în genunchi în fața întregii țări. La emisiunea doctorului Cristian Andrei, Sorina a primit inelul cu ochii în lacrimi.
Cum arată Sorina, fosta iubită a lui Nicolae Guță, la 16 ani de la despărțire
Nu a trecut mult și, după despărțirea de Nicolae Guță, Sorina a părăsit România pentru a se muta în Germania. Acum, artista nu mai
urcă pe scenă pentru a interpreta manele, ci cântă în biserici sau la ”adunări” religioase.
Aspectul fizic este diferit față de cel pe care-l cunosc fanii cuplului
Sorina-Nicolae Guță. Femeia a renunțat la machiaj și la hainele extravagante. scrie a1.ro