S-A AFLAT! El este poliţistul argeşean care l-a trântit la pământ pe bătrânul care a murit sufocat. Trecutul său este unul controversat
Apar noi detalii în cazul bărbatului din Argeş care a murit sufocat de poliţişti. Daniel Drăghici, agentul de poliţie în vârstă de 21 de ani, a fost reţinut duminică, 18 aprilie 2021, după ce a trântit un bătrân pe asfalt.
Acesta este acuzat că l-a ucis, cazul fiind unul tras la indigo cu cel al lui George Floyd, afro-americanul din Statele Unite ale Americii.
Bărbatul trântit la pământ de poliţiştii argeşeni a decedat pe asfalt sufocat
Omul legii are un trecut controversat, fiind presărat de foarte multe nereguli. Acesta a fost cercetat până acum de numeroase ori.
Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din Piteşti care a murit vineri, 16 aprilie 2021, după ce a fost trântit pe asfalt de către poliţistul
Daniel Drăghici a avut o moarte violentă, cauzată de asfixia mecanică, după cum arată rezultatele preliminarii ale autopsiei, potrivit medicilor legişti.
Trecut controversat al poliţistului acuzat de omor
În luna mai a anului 2018, presa din Argeş, dar şi Poliţia Română l-au prezentat pe Daniel Drăghici ca fiind un erou pe când era elev la Şcoala de Poliţie din Câmpina, după ce a recuperat peste 20.000 de lei
pierduţi de un bătrân prin metoda Accidentul. Însă, povestea nu se încheie aici pentru ca la scurt timp după eveniment au apărut indicii că Drăghici şi-ar fi însuşit o parte din banii bătrânului.
La aproximativ patru luni după ce a fost felicitat şi supranumit eroul zilei după ce a prins în flagrant un individ în timp ce înşela un bătrân prin metoda „Accidentul”, Daniel Drăghici a devenit principalul
suspect în ancheta ce viza dispariţia unei sume din banii plătiţi de victimă. Lucrurile care l-au dat de gol au fost achiziţiile extrem de scumpe făcute la câteva zile după flagrant.
Bărbat păcălit prin metoda „Accidentul”. Daniel Drăghici l-a prins pe escroc
Povestea începe în luna mai 2018, în timp ce un bătrân îi dădea un plic ce conţinea o sumă mare de bani unui escroc care îl înşelase prin metoda „Accidentul”. Întâmplarea a făcut ca în zonă să fie Daniel Drăghici, pe atunci elev la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina, împreună cu prietenul său Ioan Bujor.
Viitorului poliţist i s-a părut extrem de ciudat faptul că o persoană în vârsta îi dă un plic consistent unui tânăr destul de bizar la prima vedere şi, gândindu-se că este vorba despre metoda „Accidentul”, a sunat de urgenţă la poliţie şi s-a pus în urmărirea suspectului. Daniel Drăghici l-a prins pe escroc, l-a imobilizat şi l-a predat celor doi agenţi de poliţie sosiţi în urma sesizării.
Numai că după o perioadă de timp şi după ce Daniel Drăghici absolvise Şcoala de Poliţie, bătrânul căruia i-au fost returnaţi banii le-a transmis anchetatorilor că în plic se aflau 30.000 de lei, şi nu 21.800 de lei, aşa cum i-a restituit Daniel Drăghici.
Dosarul de furt a fost clasat
Anchetatorii care s-au ocupat de caz l-au luat la întrebări pe Daniel Drăghici, care fusese de faţă la incident, descoperind faptul că la doar câteva ore după incidentul cu bătrânul, Daniel Drăghici şi-ar fi cumpărat un laptop scump.
Probele de furt conduceau către Daniel Drăghici. Mai mult decât atât, bătrânul în cauză a făcut plângere pentru furt împotriva lui Daniel Drăghici, plângerea fiind înregistrată la Parchetul Judecătoriei Piteşti.
La nici doi ani însă, în luna decembrie a anului 2020, plângerea a fost clasată de către procurori pe motiv că nu au existat probe concludente că Daniel Drăghici ar fi comis furtul.
Din toamnă anului 2018, Daniel Drăghici a ajuns la Poliţia Ţăndărei din judeţul Ialomiţa, unde s-a remarcat prin alte nereguli, inclusiv că a amendat de două ori un jandarm aflat în misiune.
Drept urmare, Daniel Drăghici a fost sancţionat cu tăierea a 20% din salariu de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa. Daniel Drăghici a contestat sancţiunea în instanţă, iar pe 28 ianuarie 2021, Tribunalul Argeş i-a respins contestaţia.
Mutat din vara anului 2020 la IPJ Argeş, la Secţia 4 Poliţie Piteşti, Daniel Drăghici este acum cercetat în stare de arest pentru lovituri cauzatoare de moarte. scrie bzi.ro