Social

Sâmbătă Seara A Fost La Un Grătar Împreună Cu Familia. Din Senin L-Au Luat Durerile De Spate.

A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, județul Sălaj, și a murit din cauza unei infecții la plămâni.

E sfârșitul înfiorător de care a avut parte un tânăr de doar 32 de ani, care, potrivit rudelor, ar fi fost tratat cu superficialitate de medici.

Ștefan a apelat la medicii din Jibou care i-au prescris un tratament pentru insolație. Bărbatul a revenit, însă, în stare gravă, și, la insistențele familiei, a fost transferat duminică la spitalul din Zalău, unde s-a stins în doar două ore.

Tânărul, în vârstă de 32 de ani, a mers, sâmbătă, împreună cu familia, la un grătar, la malul Someșului. Încă de atunci acuza dureri la spate, așa că seara a mers la spitalul din Jibou, unde i-a fost administrată o perfuzie, scrie Graiul Sălajului.

„Doctorul care a fost de gardă nu crede că e nimic grav ca să-i dea un bilet de trimitere. Că, dacă a scuipat sânge, a spus că e normal. Au spus că de la răceală nu se dă bilet de trimitere”, a povestit o rudă a bărbatului, pentru observator.tv.
Medicii l-au spus lui Ștefan Roman că are insolație și i-au prescris un tratament pe care să-i ia acasă. Duminică, a mers din nou la spitalul din Jibou pentru că nu mai putut suporta durerile.

A fost tratat pentru insolație la spitalul din Jibou, însă a murit din cauza unei infecții depistate prea târziu

Medicii l-au transferat, la insistențele rudelor, la Spitalul Județean Zalău. Tânărul a murit, la doar două ore de la internare