SCANDAL MARE! Un bucureștean a fost reclamat de zeci de ori pentru că are grijă de grădina blocului. Cine poate amenaja spațiul din fața scării
Președintele unei asociații de bloc din sectorul 3 al Capitalei care îngrijește grădina din fața scării este vizitat aproape săptămânal de polițiștii locali, în urma reclamațiilor repetate ale unei vecine.
Bărbatul spune că s-a săturat să dea cu subsemnatul doar pentru că a plantat flori, dar reclamanta susține că e deranjată de camerele de luat vederi pe care le-a montat și de o cutie pe care este desenat un cap de mort. Legea spune că, deși este domeniu public, proprietarii pot
îngriji grădinile din față și au existat tot felul de inițiative ale primăriilor de a-i încuraja. Ultima venită de la sectorul 6, săptămâna trecută, care a pus în dezbatere publică un program de reamenajare
a grădinilor de bloc prin care oferă până la 2.500 de lei pentru plata apei de udat și arbori și flori pentru plantat.
Grădina blocului din sectorul 3 Mihai Lazăr are 55 de ani și locuiește dintotdeauna în sectorul 3, pe Aleea Barajul Lotru. Când a devenit președinte de asociație de locatari, în urmă cu zece ani, acesta a început să fie reclamat de vecina lui, Ana Neacșu. Bărbatul nu a primit niciodată o amendă, dar spune că s-a săturat să fie vizitat periodic de diferiți inspectori sau polițiști.
„După ce s-a terminat reabilitarea am așteptat să vină primăria să amenajeze spațiul, fiind domeniul public. Au trecut un an-doi, nu a venit nimeni, era aici pârloagă. Și atunci m-am apucat să plantez flori, pomi.
Am lăcrămioare, hortensii, trandafiri mov, trandafiri urcători albi, roșii, lalele, zambile”, face o trecere în revistă bărbatul. Are și o masă cu trei scaune pliante unde pot veni toți vecinii care vor „să-și bea cafeaua într-un loc frumos”.
„Avem parcul vizavi, e tânăr, poate să se ducă” În această primăvară a plouat cu reclamații. „M-a terorizat. În două săptămâni cred că am 20 de reclamații. Am reclamații și la poliție, și la poliția locală și la
guvern pentru această grădină despre care zice că e focar de infecție, a chemat protecția animalelor, disciplina în construcții”, spune bărbatul.
Ana Neacșu, vecina care îl reclamă, spune că nu are nimic împotriva florilor în fața blocului, dar nu vrea nimic altceva. „Ce caută masa cu două scaune acolo și camere de luat vederi? Ne urmărește. Avem parcul vizavi, e tânăr, poate să se ducă. Bicicleta ați văzut-o pusă acolo?
Acum e și o bicicletă. Capul de mort nu l-ați văzut? O cutie cu cap de mort. Am făcut poze”, spune femeia. Vrea să meargă și la ministrul de interne să facă reclamație. Vecinul ei spune că pentru camerele de luat vederi a urmat toate procedurile legale. Legislația GDPR
(general data protection regulation) care protejează datele personale și dreptul la imagine spune că atunci când sunt amplasate camere de supraveghere, acestea trebuie să fie poziționate astfel încât să aibă o rază de acțiune doar către proprietatea respectivă.
Grădina blocului Disputa dintre cei doi a căpătat note ilare. Inspectorii de la Disciplina în construcții din cadrul Poliției locale au trebuit să vină și la sesizarea că în grădină sunt niște pietre. „Cu ce-i deranja? Mergeam pe ele când era noroi și adunam melcii. Mi-a venit un domn de la disciplina în construcții, foarte arogant, și mi-a cerut să le dau deoparte”, spune președintele de bloc.
Cetățenii care petiționează fără temei nu pot fi sancționați Autoritățile se declară neputincioase în cazul conflictului și mai mult, susțin că nu au înregistrată oficial decât o singură reclamație. „În cadrul Direcției Ordine Publică și Control, în luna noiembrie 2020, a fost înregistrată o singură petiție referitoare la ocuparea spațiului verde al blocului cu
diverse obiecte, însă aspectele nefiind reglementate și sancționate de un act normativ nu au fost dispuse măsuri coercitive. Menționăm faptul că spațiul verde aferent blocului era amenajat și salubrizat corespunzător la data controlului”, a răspuns Primăria sectorului 3 la solicitarea Libertatea.
Aceștia au mai spus și că sunt obligați să răspundă fiecărei petiții venite de la cetățeni. Pot clasa o cerere doar dacă problema sesizată este de fiecare dată aceeași. „Nu se pot aplica sancțiuni cetățenilor care petiționează nefondat sau fără temei”, a mai explicat Primăria. Legea spune că
pentru întreținerea spațiului verde poate contribui orice locatar, însă doar după acordul tuturor proprietarilor, în baza unei hotărâri a Adunării Generale a Asociației de Proprietari. În trecut au existat inițiative ale primăriilor de sector pentru a-i încuraja pe locatari să se implice.
În sectorul 6, acum doi ani, primăria oferea gratuit semințe de gazon pentru cei care voiau să se ocupe de spațiul din fața blocului. Acum, proiectul actualului primar Ciprian Ciucu prevede un ajutor mai consistent locatarilor care vor să-și îngrijească grădinile, atât în bani, cât și plante și arbori de pus în pământ. Proiectul este în dezbatere publică până pe 20 iunie.
În urmă cu patru ani, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei de atunci, a organizat un concurs cu premii în bani pentru „cea mai frumoasă fațadă”, „cel mai frumos balcon” și „cea mai frumoasă grădină”. scrie libertatea.ro