Kate Ogg era însărcinată cu gemeni şi aşteapta cu nerăbdarea venirea lor pe lume. Nu şi-ar fi imaginat nici măcar o clipă ce avea să urmeze!
Femeia a fost nevoită să nască prematur şi, din nefericire, unul dintre micuţi nu a reuşit să rămână în viaţă.
Medicii au anunţat-o pe femeie că micuțul ei băiețel nu mai respiră şi că nu mai există nicio speranţă pentru el, în timp ce sora sa se născuse sănătoasă, fără probleme, scrie Revista Teo.
Pentru Kate şi soţul său vestea a fost un şoc! Vestea teribilă a venit ca un trăznet pentru ei… Copilul era mort din punct de vedere clinic, însă mama şi-a dorit să îl ţină la piept pentru a-şi lua la revedere. Femeia a început să vorbească cu bebeluşul, să îi povestească despre sora sa care se născuse sănătoasă şi şi-ar fi dorit să fie alături de el. În tot acest timp îl mângăia pe spate şi copilul stătea lipit de pielea mamei. Cuvintele au fost rostite din toată inima plină de dragoste a unei mame.
Kate nu se putea despărţi de băiatul ei, aşa că l-a ţinut în braţe timp de două ore. Brusc, el a început să tragă aer în piept, însă medicii i-au spus femeii să nu îşi facă speranţe, căci este vorba despre reflexe ale corpului uman care se manifestă chiar şi după moarte, la un interval scurt de timp. Cu toate acestea, mama nu şi-a pierdut speranţa şi miracolul s-a întâmplat: Jamie a deschis ochii la scurt timp!