Social

Simona Halep, părăsită și înșelată de fostul iubit. Adevărul despre despărțire sportivei

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat oficial la mai puțin de un an de la cununia civilă. Aceasta nu este însă singura despărțire prin care a trecut sportiva.

Simona Halep pare că nu are noroc în dragoste. Înainte de a-l cunoaște pe Toni Iuruc, cel de care a divorțat zilele trecute, sportiva a mai avut o relație despre care mulți credeau că se va finaliza cu o căsătorie și nicidecum cu o despărțire.

În urmă cu aproape 7 ani, Simona Halep a format un cuplu cu Costa Sponte, fiul lui Teia Sponte, un apropiat al lui Gigi Becali. Relația celor doi s-a terminat însă destul de brusc, iar
Simona Halep a fost înșelată și părăsită

Simona Halep a fost înșelată de Costa Sponte cu o altă femeie. Este vorba despre o tânără pe nume Bianca, care la acel moment avea doar 20 de ani și era studentă. Tot cu ea, Coste s-a și căsătorit în 2019, iar între timp Simona Halep a început relația cu Toni Iuruc.

Deși acest episod a rămas în trecut, pentru familia Simonei Halep a fost extrem de dureros. Mai exact, părinții sportivei și-ar fi dorit ca aceasta să se căsătorească cu un machidon, așa cum este tradiția în cadrul acestei comunități.

Drept urmare, în momentul în care Simona și Costa Sponte s-au despărțit, părinților ei le-a fost greu să creadă că acest lucru va mai fi posibil.

Bunica Simonei Halep, despre relația dintre sportivă și Costa Sponte

Într-un interviu acordat pentru Libertatea în 2016, bunica Simonei Halep vorbea despre relația sportivei înainte ca aceasta să ia decizia de a se despărți de Teia Sponte. Se pare că femeia își dorea destul de mult ca cei doi să își unească destinele.

„Se poate ca machidonii să se căsătorească cu români, sunt cazuri și aici pe stradă, dar noi nu vrem așa. Familia noastră, Halep, este foarte mare și niciunul nu a luat români. Cipani suntem. Eu i-am spus să ia machidon, să nu ia român. Mi-a zis așa: Maie, nu dau tată de rușine (nu-l fac de rușine pe tata, n.r.). Se ia cu fiul lui Teia Sponte.

Vă spun drept. Nu sunt lucrurile deloc încurcate. Nu, nu. Dacă nu știam nu spuneam. E cipan de-al nostru, taică-su fost cu noi la Tulcea, eu sunt din Tulcea. Au crescut toți la un loc. Eram prieteni toți acolo”, a explicat bunica Simonei Halep pentru sursa citată.

Menționăm faptul că fostul iubit al Simonei Halep, Costa Sponte, a fost singurul bărbat alături de care aceasta s-a afișat înainte de relația cu Toni Iuruc.