Românii vor petrece în noaptea de vineri spre sâmbătă al doilea Revelion sub semnul pandemiei de COVID-19. Spre deosebire de anul trecut, atunci când după ora 23:00 se putea ieși doar cu declarație pe propria răspundere, iar șeful DSU Raed Arafat le recomanda românilor
să danseze în casă, pentru că în restaurante nu este permis, în acest an, restraurantele sunt deschise toată noaptea. Cluburile și discotecile rămân însă închise și de acest An Nou.
Măsurile pentru petrecerea în siguranță a sărbătorilor de iarnă sunt cele din Hotărârea CNSU 112 aprobată de Guvern în 8 decembrie, când s-a decis și prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Fără restricţii de circulație de Anul Nou 2022 și cu restaurante deschise
„Pentru nopţile de Crăciun şi Anul Nou, noaptea de 24 spre 25 decembrie şi 31 decembrie spre 1 ianuarie, nu vor fi restricţii referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor fi funcţionali operatorii economici, deci pot fi pe toată durata nopţii, dar cu limită de 50% la locurile care
pot fi ocupate şi cu prezentarea certificatului de vaccinat, trecut prin boală sau testat. Totodată, la unităţile de cazare, unde nu există limită la capacitate, până acum erau doar permise pentru persoanele vaccinate sau
trecute prin boală, acum se introduc şi persoanele testate”, potrivit șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Regulile pentru Anul Nou 2022 sunt mult mai puține decât cele anunțate în decembrie anul trecut, când se putea ieși din casă după ora 23.0o doar cu declarație pe proprie răspundere.
De Revelionul 2022, oamenii se pot strânge în piețele publice, dar trebuie să poarte mască și să respecte regulile de distanțare și de igienă.
„Se permite să fie activităţi specifice nopţii de An Nou, dar organizatorii au responsabilitatea să se asigure că se respectă măsurile de sănătate publică: mască şi alte măsuri de sănătate publică. Nu există acolo impus un număr maxim”, spunea șeful DSU.
„La restaurant nu avem cum să purtăm mască, asta se ştie foarte bine, aşadar, capacitatea va fi de 50%, maxim, dar cu certificat de vaccinat, trecut prin boală sau testat”, preciza Raed Arafat.
Liber la restaurante de Revelion 2022 pentru vaccinați, trecuți prin boală sau testați
Hotărârea CNSU a fost adoptată de Guvern în 8 decembrie, prin HG 1.242/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se
aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Hotărârea aprobată de Guvern a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă pe
teritoriul României, începând cu 9 decembrie 2021 și include prevederi specifice și pentru Crăciun și Revelion.
Astfel, conform hotărârii Executivului, de Anul Nou, autoritățile permit organizarea și desfășurarea în aer liber a evenimentelor specifice dedicate marcării trecerii în noul an, în perioada 31 decembrie 2021-1 ianuarie 2022,
fără restricții privind numărul de persoane și intervalul orar, dar cu purtarea măștii de protecție, precum și cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2.
Prin derogare de la programul restrictiv de funcționare din această perioadă de stare de alertă, între orele 5:00 – 22:00, în „noaptea dintre ani”, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor,
precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului fără restricții privind intervalul orar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2.
Au acces și cei pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția
cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Totuși, activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă, iar similar, organizarea de nunți și botezuri a rămas restricționată. scrie gandul.ro