Autoritățile au confirmat oficial decesul a 9 persoane. Incendiul a fost lichidat
Autoritățile confirmă oficial faptul că 9 oameni au murit în urma incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. ISU anunță că Incendiul s-a manifestat la nivelul secției ATI cu pacienți COVID.
”Sunt 9 pacienți decedați. Întregul spital a fost evacuat. Incendiul a fost lichidat la ora 10:55.
Au fost prealertate toate spitalele din județ pentru preluarea pacienților. Misiunea este în dinamica, revenim cu detalii pe parcurs”, se arată în comunicat.
acum 36 de minute
Bilanțul deceselor ajunge la 9. Celulă de criză constituită la MAI
Bilanțul victimelor continuă să crească. În acest moment, conform surselor MAI, citate de Digi24, 9 oameni au murit în urma incendiului de la Spitalul din Constanța.
ISU mai transmite că până în acest moment, 50 de persoane au fost evacuate și transferate la alte unități spitalicești.
De asemenea, a mai venit în sprijin de la ISU Galați o autospecială pentru transport victime multiple.
Guvernul anunță că premierul Florin Cîțu a fost informat despre incendiu. Acesta continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța. În acest moment, este activată o celula de criză la MAI pentru a coordona intervenția și a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale.
Premierul i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.
Potrivit surselor MAI, 8 decese au fost raportate în urma incendiului de la Spitalul din Constanța
Potrivit surselor MAI, citate de Digi24, s-au înregistrat 8 decese până în acest moment.
În apropierea locului desfășurării intervenției s-a instalat un spital mobil pentru triajul pacienților.
Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineața la o unitate medicală din Municipiul Constanța. Din primele informații, este vorba despre Spitalul de Boli Infecțioase.
Flăcările ar fi izbucnit la o secție de Terapie Intensivă (ATI). În aceste momente, pacienții sunt evacuați. La fața locului, au fost trimise mai multe echipaje SAJ și SMURD
Incendiu puternic la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
Autoritățile anunță că a fost activat Planul Roșu de Intervenție și se acționează pentru evacuarea pacienților.
Misiunea este în dinamică, iar incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Deși Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a anunțat că nu sunt victime și răniți din cauza incendiului, se pare că realitatea este diferită.
Conform Digi24, care citează surse din MAI, până în acest moment 8 oameni au murit în incendiu. Nu se știe dacă e vorba de pacienți sau de angajați ai unității medicale.
Oficialul din județ a mai anunțat că pacienții care au nevoie de ajutor sunt transportați la Spitalul Județean, iar cei aflați în stare critică sunt transferați la ATI.
”Sunt ambulanțe multe. Am avut o discuție cu comandantul ISU. Din ce am aflat, nu sunt victime și nu sunt răniți.
Persoanele care au nevoie de ajutor sunt transportate la Spitalul Județean, iar cei aflați în stare critică sunt transferați la ATI”, a spus președintele CJ Constanța, la Digi24.
Autoritățile din Constanța primesc ajutor din alte județe. Astfel, de la ISU Călărași se trimit în sprijin 7 ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomița se deplasează o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple.
Presa locală scrie că toate cele 10 paturi de la Secția de Terapie Intensivă (ATI) din spital erau ocupate. Pacienții în stare gravă vor fi transferați la Spitalul Municipial Medgidia.
Restul bolnavilor vor fi împărtiți în unitățile spitalicesti unde sunt locuri, scrie Ziua de Constanța. scrie fanatik.ro