Ultima Ora! Avertismentul prof. Alexandru Rafila despre noua tulpină de coronavirus: „Este mai contagioasă”
Profesorul Alexandru Rafila transmite un nou avertisment către cetățeni, susținând că tulpina de coronavirus,
tulpina B.1.1.7 este mai contagioasă decât cea precedentă, iar vaccinarea are un rol protector.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, profesorul Alexandru Rafila, a explicat faptul că noua tulpină identificată drept B.1.1.7 este mai contagioasă.
A vorbit în cadrul unei emisiuni despre efectele noii tulpini, care a fost oficial confirmată și în România la o tânără în vârstă de
27 de ani din Giurgiu. Primul caz de infectare cu noua tulpină a fost identificată în cursul zilei de joi, săptămâna aceasta. Tânăra de 27 de ani s-a prezentat la Institutul ”Matei Balș” în data de 3 ianuarie.
Prof. Alexandru Rafila: ”Este mai contagioasă”
„Este mai contagioasă. În această tulpină creşte practic indicele acela de de reproducere cu circa 0,5, adică să spunem,
se reduce transmiterea într-o ţară sub unu, 0,8 sau 0,9, trebuie să mai adunăm încă 0,5, deci se depăşeste cifra 1, care înseamnă o creştere susţinută a numărului de cazuri.
Practic, din cauza asta este îngrijoararea pentru că transmisibilitatea este mai mare. Studiile au arătat că între 40 si 70% este mai transmisibilă decât tulpina clasică a noului coronavirus. Acest lucru îngrijorează pentru că se
poate ajunge într-o situaţie în care din nou sistemele de sănătate să fie depăşite şi practic, ar putea să ducă la impunerea unor măsuri foarte dure şi, vedeţi că acest lucru s-a şi întâmplat în Marea Britanie”, spune Alexandru Rafila.
Există posibilitatea ca noua tulpină de coronavirus să circule de ceva timp în țara noastră, printre cetățeni.
„Eu sper să nu avem aşa o mare problemă. Personal mă aşteptam să circule şi probabil circulă, de ceva timp şi în România, pentru că ea a fost deja identificată în peste 40 de ţări, în afara Mariii Britanii,
ori noi nu suntem aşa într-un glob de cleştar, în care lucrurile să se întâmple cu totul diferit.
Singurul lucru care se întâmplă diferit în România, faţă de restul UE, este menţinerea şcolilor închise, dar în rest avem o situaţie asemănătoare.
Nu s-a constatat o patogenitate sporită, un risc mai mare de forme complicate sau un risc mai mare de deces la persoanele care au avut acesată boală”, a mai spus Rafila.
Prof. Alexandru Rafila susține că vaccinul are rol protector
„Se pare că da, nu sunt elemente care să ducă la concluzia că acest vaccin nu ar fi protector, mai ales că anticorpii care apar împotriva
acestei proteine ES sunt diferiţi, adică nu există un singur tip de anticorp. Anticorpii abordează diverse zone ale proteinei şi există şi zone conservate, deci se pare că îşi păstrează caracterul neutralizat pentru virus pe de-o parte.
Dacă această tulpină ar fi diferită ar trebui să producă şi un număr mai mare de reîmbolnăviri la persoane care au trecut deja prin boala,
ori nici acest lucru nu a fost observat, asa că e puţin probabil ca acest vaccin să nu fie eficient şi împotriva acestei tulpini”, a mai spus Alexandru Rafila, arată Antena 3. scrie ciao.ro