Social

ULTIMA ORA! Cătălin Denciu, medicul-erou de la Neamţ, umilit de statul român. Prima reacţie a soţiei

Medicul care şi-a riscat viaţa pentru a salva pacienţi este forţat să stea în concediu fără plată din cauza legislaţiei care nu-i permite prelungirea concediului medical.

Cătălin Denciu, umilit de statul român UPDATE. ”Problema prezentată este pentru toţi marii arşi. Este păcat că prin prezentarea deficienţelor legislative, forurile de decizie nu pot găsi o soluţie legală pentru aceşti pacienţi. Noi am înţeles că este un viciu de sistem, dar care poate fi remediat.

De aceea am fost de acord să fie dat exemplu cazul soţului meu, pentru a se înţelege încă o dată că este o scăpare a sistemului si pentru ca alţi pacienţi

să nu mai întâmpine această problemă. Nu este o problemă de ordin material, ci o problemă de a-ţi putea continua recuperarea şi îngrijirile necesare în condiţii optime”, a transmis pentru News.ro soţia medicului Cătălin Denciu.

Cătălin Denciu, care a suferit arsuri grave încercând să-şi salveze pacienţii în timpul incendiului care a afectat secţia ATI a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, a fost premiat de OMS pentru activitate, sacrificiu şi pentru exemplul personal. Cătălin Denciu a afirmat că primeşte premiul în numele

personalului medical din România şi din toată lumea, aflat în linia întâi de luptă în numele tuturor pacienţilor COVID care au cunoscut suferinţele bolii şi în numele famililor personalului medical.

Medicul erou de la Piatra Neamţ, care a sărit în foc pentru a ajuta alţi oameni să trăiască, este umilit de Ministerul Sănătăţii la întoarcerea în ţară şi, în ciuda faptului că a suferit arsuri grave şi se află în continuare în proceduri de recuperare, va rămâne fără concediul medical.

Cătălin Denciu nu îşi mai poate continua concediul medical pentru că Ministerul Sănătăţii nu îi permite acest lucru, din cauza unui vid legislativ.

Concret, legislaţia în vigoare nu prevede ca un astfel de gest, respectiv faptul că medicul a sărit în foc pentru a-şi salva pacienţii bolnavi, să fie considerat obligatoriu pentru acordarea concediului medical în toată perioada în care se face recuperarea.

„Istoria dureroasă a acestui om constă în neclarităţile legislative cu care avem de-a face. În primul rând, istoria medicală arată că acest om pentru noi este un model. Este o emblemă vie, un om care are familie, are copii şi care, mai presus de tot, şi-a iubit semenii.

Datori suntem ca toată viaţa lui să avem grijă de el, de copiii lui, de familia lui”, a declarat dr. Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor, la A3.

Dr. Herdea a explicat cum normele şi ordonanţele Ministerului Sănătăţii sunt în măsură să îl lase pe medicul erou de la Piatra Neamţ fără concediul medical începând cu data de 23 august 2021.

„Ne lovim de celebra ordonanţă, OUG 158, care priveşte concediile medicale şi de normele de aplicare. Şi am să vă spun uşor traiectoria. Am încercat să luăm legătura cu doamna ministru prin Violeta Alexandru, pentru a-i prezenta situaţia şi pentru a-i solicita sprijinul.

Pentru a se găsi un punct special pentru acest om în această „minunată” lege. Pentru că nu este prevăzută o astfel de situaţie. Un om care nu a trecut printr-un accident de muncă, ci a sărit în foc ca să îşi ajute semenii, nu poate fi ajutat pentru că nu avem prevedere legală şi nu putem face nimic.

În această situaţie, am mers pe 20 iulie, la discuţii, la negocieri cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări, pentru a discuta despre normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă.  Am explicat şi am spus frumos: hai să mai introducem încă un punct la această prevedere legală pentru că avem nevoie să îl putem ajuta. Aşa cum este dr.

Denciu vor fi şi alţii pentru că sistemul medical nu a întinerit. Sistemul medical este la capătul unei birocraţii lungi, la capătul unei subfinanţări cronice de mai bine de 40-50 de ani şi astfel de situaţii vor mai fi”, a mai explicat dr. Valeria Herdea.
Vicepreşedintele Colegiului Medicilor a mai arătat că, după toate discuţiile, nu s-a întâmplat nimic, iar situaţia medicului erou Cătălin Denciu a rămas la fel, respectiv o bătaie de joc din partea statului.

„După toate discuţiile, domnul preşedinte al Casei la momentul respectiv ne-a ascultat, a spus: da, o să văd. După care, a apărut această ordonanţă, în forma ei finală, a fost publicată şi nu s-a întâmplat nimic. Oamenii sunt obosiţi, disperaţi. Domnul doctor are nevoie de susţinerea tuturor.”, a precizat dr. Herdea.

Pe 14 noiembrie 2020, când a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ, Denciu se afla de gardă la secţia Terapie Intensivă şi a încercat să salveze pacienţii cu Covid-19. El a suferit arsuri de gradul doi şi trei pe 40% din corp.

În luna decembrie, Cătălin Denciu a fost inclus de jurnaliştii belgieni de la rtbf.be pe o listă a eroilor care au marcat anul 2020. scrie romaniatv