În plin val patru al pandemiei, când România a ajuns să fie țara cu cele mai multe decese zilnice cauzate de virusul din China, Raed Arafat vorbește despre sfârșitul acestei etape negre. Șeful Departamentului
pentru Situații de Urgență spune că doar de noi depinde dacă într-o lună vom scăpa sau nu de infecția în masă cu noul coronavirus
Valul patru s-ar putea termina în noiembrie
În acest moment, România se confruntă cu cea mai neagră perioadă, căci virusul din China face zilnic zeci de mii de victime, însă chiar și așa, Raed Arafat spune că, cel puțin deocamdată, nu se pune problema unui lockdown, dar totul se va decide peste două săptămâni, atunci când specialițștii vor analiza impactul măsurilor ce vor intra în vigoare de luni la nivel național.
Sfârșitul valului patru al pandemiei ar putea fi în luna noiembrie
Mai mult decât atât, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a ținut să precizeze că tot peste câteva zile vom ști și dacă am trecut de cea mai neagră etapă, urmând să ne îndreptăm spre un platou al numărului de infectări și chiar un sfârșit al valului patru.
Însă, toate aceste previziuni îmbucurătoare, se pot adeveri, spune Arafat, doar dacă populația României va înțelege cât mai repede că vaccinarea este singura soluție de a pune capăt pandemiei și de a reveni la viața de dinainte de apariția coronavirusului.
“Va mai dura. Când ajungem la un platou, nu vom ajunge să avem o scădere rapidă. O să începem să avem o scădere lentă după platou. Întrebarea este dacă am ajuns la platou, că în ultimele 2 – 3 zile am văzut că suntem. Eram la 18.000, acum suntem la 16 – 15.000. Oare cât ţine platoul ăsta? Dacă e platou, dacă nu ne trezim din nou cu o creştere. Şi dacă ţine platoul ăsta în următoarele zile, când începe să scadă şi cu ce viteză?
Clar că măsurile cu masca, mai ales şi celelalte poate vor ajuta la o scădere mai rapidă, dar nici asta nu va fi una spectaculoasă, de pe o zi pe alta să scadă cu câte 1.000. S-ar putea să ne trezim că o ducem aşa până prin mijlocul lunii noiembrie, sfârşitul lunii noiembrie, să vedem că încă
luptăm cu acest val până ajungem la o situaţie controlabilă. Depinde foarte mult de noi, din nou. Cu cât se vaccinează mai mult, cu atât şansa să controlăm situaţia este mai bună şi şansa să prevenim alt val mai târziu, prin ianuarie – februarie, este mai mare. Mijlocul săptămânii viitoare,
miercuri – joi, ne vom da seama care sunt creşterile, dar şi duminică. Noi comparăm şi zilele. Duminică la o duminică,
luni la o zi de luni şi vedem dacă sunt creşteri şi încă eram pe creştere”, a declarat Raed Arafat, scrie Digi24.
Și asta nu este tot, căci deși spune că valul patru ar putea lua sfârșit în luna noiembrie, Raed Arafat, în contextul în care în Marea Britanie s-a descoperit o nouă mutație a virusului, nu garantează că aceasta nu va
ajunge și la noi în țară. Dacă se va întâmpla acest lucru ori dacă imunizarea populației nu crește, atunci există șanse să apară un alt val provocat de coronavirus.
“Nu se știe. Anglia are o variantă nouă, dar se pare că englezii încă nu au impactul pe sistemul sanitar pe care l-au avut în alte valuri, ceea ce este bine. Variantele noi pot să însemne inclusiv variante care să nu aibă vaccinul efectul scontat asupra lor. Dar la acest moment nu avem astfel de informații, însă cu astfel de pandemii, cu astfel de virus care poate să se schimbe
și să aibă mutații, cu cât situația este necontrolată, cu atât riscul de apariție de mutații și de variante noi este mai mare. Pentru asta trebuie pe plan mondial să se ajungă la o vaccinare într-un număr foarte mare.
Pe plan mondial vaccinarea e mai mare ca în România. Vorbim pe plan mondial de 45% și în România de 30 și ceva la sută. Media europeană e mai mare e mai mare decât media mondială. Cu cât se vaccinează mai mulți,
cu atât apariția de mutații este mai mică”, a mai spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. scrie spynews.ro