Românii care au trecut prin boală şi s-au vaccinat cu primele două doze împotriva COVID 19 nu mai trebuie să facă şi doza a treia, consideră medicul Alexandru Rafila. Acesta a declarat, după şedinţa
Comisiei de Sănătate din Parlament, că a ajuns la această concluzie după ce s-a consultat cu specialişti din Israel.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat, marţi, că nu se va vaccina cu cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID.
Rafila: ”Eu am discutat cu colegi de ai mei din Israel care studiază îndeaproape aceste vaccinuri”
“Cu doza trei nu mă voi vaccina. Persoanele care au trecut prin infecţie şi s-au vaccinat cu două doze de vaccin Pfizer, sau o doză de alt vaccin, nu mai trebuie să facă şi a treia doză. Lucrul acesta trebuie foarte clar spus.
Domnul doctor Gheorhiţă şi-a schimbat opinia, eu l-am auzit spunând de două ori, că nu este necesar. Eu am discutat cu colegi de ai mei din Israel
care studiază îndeaproape aceste vaccinuri. Recomandarea şi pentru Israel, este ca acele persoane care au trecut prin infecţie şi au făcut deja vaccinarea completă, să nu mai facă şi doza a treia”, a spus medicul Alexandru Rafila.
Aşadar, medicul nu este de acord cu declarația făcută marți de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, care a spus că “nu există o contraindicație la persoanele care sunt vaccinate cu schema completă și au și istoric de trecere prin boală”.
Alexandru Rafila spune că discutat cu medicii din Israel și a aflat astfel, că în acest caz, doza nu ar fi recomandată. Acesta este şi motivul pentru care a ales să nu facă vaccinul cu cea de-a treia doză.
Medicul anunţa în luna decembrie a anului trecut că este infectat cu coronavirus, după ce, iniţial, soţia sa primise acest diagnostic.
Dr. Valeriu Gheorghiţă: “Nu există o contraindicație la persoanele care sunt vaccinate cu schema completă și au și istoric de trecere prin boală”
Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a făcut marţi declaraţii la Institutul Național „Matei Balș” din Capitală, cu privire la vaccinarea cu doza a treia în România.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că doza a treia restabilește eficiența vaccinurilor la peste 97% protecție față de formele severe. De asemenea el a precizat că rata de acoperire vaccinală nu este în acest moment suficientă pentru a limita efectele valului 4 al pandemiei.
„Pe 27 decembrie 2020, România începea vaccinarea împreună cu celelalte țări europene. Astăzi suntem pe 28 septembrie, sunt peste 10 milioane de doze administrate la acest moment pe teritoriul țării, peste 5,4 milioane de persoane care au primit cel puțin o doză de vaccin. Mai avem mult de recuperat, evident că această rată de acoperire vaccinală nu este suficientă pentru a limita consecințele negative ale valului 4 și în mod deosebit ale infecției cu varianta Delta. Tocmai de accea, persoanele care sunt în categoria celor vulnerabile,
cum sunt cei peste 65 de ani și cei care se află în evidență cu afecțiuni cronice, care au mai mult de șase luni de la completarea schemei inițiale de vaccinare beneficiază în momentul de față fără doar și poate de la această doză de rapel, de la această doză de booster, care restabilește eficiența vaccinurilor,
așa cum ele au fost autorizate inițial, la peste 95% protecție față de infecție, inclusiv față de varianta Delta, și la peste 97% protecție față de formele severe și față de riscul de spitalizare”, a dr. Valeriu Gheorghiţă.
În ce condiţii se poate face doza a treia
Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi eligibilă pentru vaccinarea cu doza a treia.
„Doza a treia, doza de rapel, în momentul de față poate să fie administrată tuturor persoanelor care îndeplinesc două condiții. În primul rând, să avem cel puțin 180 de zile de la cea de-a doua doză de vaccin și, evident, să fi completat schema inițială de vaccinare, dar în mod deosebit este recomandată, așa cum menționat, celor cu risc crescut de infectare, cum e personalul medical, personalul din învățământ, cei care sunt
la interfața cu publicul și care interacționează în fiecare zi cu un număr mare de persoane, precum și cei care au risc crescut de forme severe, indiferent dacă au fost vaccinați cu schemă completă, și aici mă refer la vârstnici și cei care sunt în evidență cu afecțiuni cronice”, a explicat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
„Nu este contraindicată efectuarea dozei a treia, dar putem să temporizăm acest moment. Putem să amânăm decizia de efectuare a dozei trei, dar nu există o contraindicație sau probleme de siguranță la persoanele care sunt vaccinate cu schema completă și au și istoric de trecere prin boală”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Oricine se poate prezenta de astăzi în orice centru de vaccinare care deţine cele două tipuri de vaccinuri de la compania BionTech Pfizer sau Moderna – atât cu programare cât şi fără, direct cu cartea de identitate, a mai precizat dr. Valeriu Gheorghiţă. scrie antena3.ro