Social

ULTIMA ORA! Nelu Tătaru: ”O pandemie durează un an şi jumătate-doi şi are trei-patru valuri”

Şeful OMS consideră că pandemia este departe de a se fi încheiat, în pofida ratelor ridicate de vaccinare din unele ţări. Şi în România, specialiştii sunt circumspecţi.

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că portul măştii de protecţie este necesar în continuare, în unele zone, întrucât şi anul trecut a existat o perioadă de relaxare, dar a venit valul doi al pandemiei.

”O pandemie durează un an şi jumătate-doi şi are trei-patru valuri”, a explicat Tătaru, precizând că, la o rată mare de vaccinare, putem spera într-un ”val uşor”, transmite News.ro.

Nelu Tătaru a fost întrebat, marţi, cât de necesar mai este purtatul măştii şi a afirmat: ”Până nu avem o imunizare de 60-70% încă există un pericol şi odată cu relaxările… Să ne aducem aminte că

şi anul trecut pe 15 mai am avut o perioadă de relaxare şi a venit un val doi. Am deschis şcolile la 15 septembrie şi am fost nevoiţi să le închidem la 1 octombrie”.

Ministrul a precizat că autorităţle s-au adaptat situaţiei actuale, dar ”asta nu înseamnă că pandemia s-a încheiat”.

”O pandemie durează un an şi jumătate-doi şi are trei-patru valuri. Valurile depind de colaborarea noastră. În măsura în care vom avea o imunizare de 50-60% putem spera într-un val uşor”, a mai afirmat Nelu Tătaru.

Pandenia este departe de a se fi încheiat, în pofida ratelor ridicate de vaccinare din unele ţări, a declarat, luni, şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă, transmite CNBC.

„Există o deconectare uriaşă, în care în unele ţări, cu cele mai ridicate rate de vaccinare, pare să existe o mentalitate că pandemia

s-a încheiat, în timp ce altele se confruntă cu valuri uriaşe de infecţii”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Pandemia este departe de a se termina. Nu se va încheia până nu se va încheia peste tot”, a avertizat el.

Comentariile lui Tedros au apărut la patru zile după ce Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA şi-a actualizat ghidul de sănătate publică pentru a spune că persoanele complet vaccinate nu mai trebuie să poarte o mască facială sau să rămână la 6 metri distanţă faţă de

ceilalţi în majoritatea locurilor, fie în aer liber, fie în interior. Este pentru prima dată când guvernul federal încurajează oamenii să nu mai poarte măşti, de când agenţia a solicitat pentru prima dată acoperirea feţei, cu mai mult de un an în urmă.

Unii medici au spus că noile recomandări înseamnă că ”persoanele vaccinate pot reveni la normal”.

În Statele Unite, noile cazuri de Covid-19 sunt în declin pe măsură ce mai mulţi americani se vaccinează. De duminică, SUA raportează aproximativ 33.200 de infecţii zilnice noi, pe baza unei medii de şapte zile a datelor compilate de Universitatea Johns Hopkins, în scădere cu 19% faţă de o săptămână mai devreme.

Aproximativ 123 de milioane de americani sunt complet vaccinaţi, conform datelor compilate de CDC.

Alte ţări se confruntă cu focare de îmbolnăviri majore. India, de exemplu, raportează o medie pe şapte zile de aproximativ 328.900 de cazuri pe zi începând de duminică, potrivit datelor lui Hopkins. Această medie a scăzut cu 15% faţă de acum o săptămână, dar este vorba totuşi

de un număr enorm de cazuri. De asemenea, India a atins un nou record al deceselor, raportând o medie pe şapte zile de 4.039 de decese, potrivit datelor Hopkins.

Tedros a declarat că agenţia a răspuns la creşterea din India şi alte puncte fierbinţi din întreaga lume. El a spus că OMS are nevoie de finanţare imediată pentru a-şi finanţa sprijinul tehnic şi operaţional pentru toate ţările, în special pentru cele mai afectate de pandemie.

”Planul actual de răspuns este insuficient finanţat şi marea majoritate a acestuia este rezervat de donatori pentru anumite ţări sau activităţi”, a spus el. De asemenea, Tedros a cerut producătorilor de vaccinuri pentru Covid-19, inclusiv Pfizer şi Moderna, să pună la dispoziţie mai multe vaccinuri pentru programul COVAX, care furnizează vaccinuri ţărilor mai sărace.

”Avem nevoie de vaccinuri chiar acum şi le solicităm să facă livrări cât mai curând posibil”, a spus el. scrie romaniatv