ULTIMA ORA! Primul mare oraș din România care intră în carantină totală. Școlile și restaurantele se închid, iar circulația va fi restricționată

Timișoara este primul oraș mare care intră în carantină totală,

după depășirea ratei de infectare de 7 cazuri la mia de locuitori.

Timișoara a devenit primul municipiu din țară în care rata de îmbolnăvire a trecut de 7,5 la mia de locuitori.

Mai exact, potrivit datelor oficiale furnizate în cursul

zilei de ieri, orașul de pe Bega a înregistrat o rată

de 7,65 la mia de locuitori.

Autoritățile au 48 de ore la dispoziție pentru a întruni

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență,

în care se va adopta în mod oficial măsura carantinării totale a orașului.

În mai puțin de o zi, și județul Timiș, care ieri atinsese o

rată de 5,71 la mia de locuitori, se pare că va intra într-un

alt scenariu, ținând cont de rata mare de infectare.

Sălile de sport și restaurantele se pregătesc, astfel,

să pună lacătele pe ușă, inclusiv pentru persoanele care dețin certificatele verzi.

Important de menționat însă este faptul că, în Timișoara,

chiar și în aceste condiții, școlile au rămas deschise,

cel puțin până vineri, iar părinții sunt nevoiți să își trimită copiii la cursuri chiar și în timpul acestei incidențe uriașe.

În ceea ce privește numărul de locuri libere de pe ATI,

acestea lipsesc cu desăvârșire în întreg județul, ba chiar și secția

de Preanestezie a Spitalului Victor Babeș din Timișoara s-a ocupat în doar două zile de la deschidere.

Dacă măsurile vor intra astăzi în vigoare, începând cu ora 18.00,

magazinele, terasele, și restul activităților care

se desfășoară în interior vor fi închise. scrie antena3