ULTIMA ORA! RESTRICȚII în România! Intră în vigoare de AZI, 15 septembrie. Cine sunt cei vizați de noile măsuri
Autoritățile din România sunt în alertă, din cauza numărului de cazuri noi, care au crescut semnificativ în ultimele zile. Astfel, vor fi introduse noi măsuri de astăzi.
Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă au decis să impună noi restricții anti-Covid, începând de astăzi, 15 septembrie, pentru a limita sau stopa răspândirea coronavirusului, care face ravagii în România.
Autoritățile impun noi restricții împotriva coronavirusului
Valul patru al pandemiei de coronavirus își face simțită prezența în România. Așa cum au preconizat autoritățile, de la începtul lunii septembrie, c azurile de infectări cu Covid-19 au explodat.
Așadar, impunerea de noi restricții în România este inevitabilă. Iată câteva dintre deciziile luate în acest sens de autorităţi.
“Începând cu data de 15.09.2021,se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, zone de aşteptare (staţii de autobuz, peroane, autogări) pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe o rază de 50 de metri în exteriorul unităţilor de învăţământ din judeţul Dâmboviţa”, a decis, marţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
Așadar, masca de protecție devine obligatorie în județul Dâmbovița, în spațiile deschise, precum pieţe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, staţii de autobuz, peroane, autogări, dar și în jurul școlilor, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
De asemenea, obligativitatea purtării măștii de protecție în apropierea şcolilor a fost introdusă şi în judeţul Braşov, potrivit prefectului Mihai Cătălin Văsii.
“Dat fiind că luni a început anul școlar cu prezență fizică în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Brașov și se impun acțiuni de monitorizare și verificare în ceea ce privește atât siguranța în școli, cât și respectarea măsurilor de protecție sanitară
în unitățile de învățământ și în proximitatea acestora – în speță, purtarea măștii de protecție, așa cum prevede Hotărârea nr. 165/2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
De asemenea, pe fondul creșterii incidenței cazurilor de COVID-19, am reiterat necesitatea eficientizării controalelor vizând modul în care se respectă Ordinul 699/67/2021 al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne, ce prevede, între altele, obligativitatea purtării măștii
de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, spațiile comerciale, precum și în unele spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, spațiile comerciale, stațiile pentru transportul în comun.
Nu ne dorim ca, din cauza nerespectării regulilor de protecție sanitară, să fim nevoiți să reintroducem alte restricții”, a spus prefectul de Braşov.
Restricții în apropierea Bucureștiului!
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a decis să impună câteva restricții pentru localităţile ilfovene Berceni, Bragadiru şi Voluntari, unde cazurile au crescut foarte mult în ultimele zile.
Așadar, masca de protecție devine obligatorie în spaţiile publice precum, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și pe o rază de 50 m în jurul școlilor.
Activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii:
- organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/ sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie
- organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară
- organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
- organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia participării a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
Se permite organizarea de nunţi, botezuri, mese festive etc. cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior.
Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare.
Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi
de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. scrie kanald.ro