Social

VESTE TRISTA! Doliu În Lumea Teatrului ROMANESC.

În urma cu doar câteva zile, Ion Caramitru era internat de urgență în spital, chiar înainte de  premiera celei

de-a douăsprezecea ediții a festivalului “Serile Filmului Românesc” (SFR), care îi era dedicată.

Deși inițial s-a crezut că este vorba despre doar câteva zile de spitalizare, medicii au considerat că este nevoie să îl țină mai mult în spital pe Fostul Ministru al Culturii din România.

Ioan Onisei, directorul general adjunct al Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, declara că actorul

este optimist și nu are nimic grav, dar încă nu se cunosc cauzele exacte ale stării de sănătate a acestuia.

“Vă pot asigura că Ion Caramitru are un tonus bun. Am vorbit personal cu el şi nu e nimic grav. Felul în care vorbeşte e neschimbat,

la fel şi starea sa de spirit, e cea cu care ne-a obişnuit pe cei mai mulţi dintre noi.Sigur că, fiind vorba despre Ion Caramitru,

lumea se agită. Iar medicii încearcă să afle cauza pentru care necesită să fie spitalizat câteva zile.

În prezent însă, nu se cunosc nici cauzele actualei stări de sănătate a lui Ion Caramitru, nici cât va trebui să rămână în spital.”, preciza în urmă cu câteva zile Onisei, pentru Impact.ro.

Cu toate acestea, după mai multe seturi de analize făcute pentru

a depista ce are cu adevărat Ion Caramitru, specialiștii au descoperit în sângele bărbatului o infecție.

Ion Caramitru a fost un actor de teatru și film, regizor și politician român. Acesta a ocupat funcația de ministru al Culturii între

1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. Era căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și are trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. scrie wowbiz.ro