„Ziua trebuia să mă culc cu tata, noaptea cu soțul”. Povestea cutremuratoare a unei tinere care a trecut printr-un adevarat calvar

Larisa a fost traficată, violată, stâlcită în bătaie. Are acum un curaj la extrem după o viață chinuită. Luptă cu mafia și denunță complicii din Poliție.

A început așa: „nașterea, o adopție eșuată, încarcerarea tatălui adoptiv pentru evaziune fiscală, revoltă interioară, judecată socială, lipsa afecțiunii materne, lipsa ocrotirii paterne, teme făcute în baruri, nopți dormite în scări, polițiști indiferenți, eliberarea tatălui, violuri repetate,

polițiști indiferenți, căsătoria cu un traficant la ordinul mamei de față cu instanța, ignoranța autorităților, începutul vieții de stradă de față cu poliția, nopți pline de clienți polițiști, bătăi, clienții, alți polițiști, alte bătăi, renunțarea la studii, lacrimi, bătăi, violuri, aceeași indiferență, serii de 3 răpiri ignorate de 112, o viață ratată, o viață de fată traficată”.

„Nu mă pot împăca cu gândul că în România există zeci de mii de fete ca mine cărora le este frică să iasă pe stradă, nu mă pot împăca cu gândul că am făcut tot ce a ținut de mine să îmi fac dreptate și nu am reușit și mai ales nu mă pot împăca cu gândul că putea fi altceva, dar n-a fost să fie”.

Larisa luptă cu mafia. Mărturie din infernul traficanților

Avea trei ani când a fost luată din casa ei sărăcăcioasă de la țară și înfiată de un cuplu de la oraș.

Era în clasa a patra când întâmplător a dat peste actele de adopție. Ani de zile și-a căutat părinții biologici pentru a găsi o explicație. Când i-a întâlnit a înțeles că în viață nu toate întrebările pot avea răspunsuri.

„Familia adoptivă mi-a spus o poveste, familia naturală îmi spune exact opusul”

„Familia naturală spune că pur și simplu familia adoptivă a venit, a spus că mă ia pentru o perioadă scurtă de timp. Mama mea naturală a fost pusă să semneze un act notarial conform căruia renunță la drepturi, ea nu cred că știa ce semnează”

Larisa: Familia adoptivă spune că am fost un copil dorit și iubit, dar eu nu-i mai cred

Tatăl ei adoptiv a fost condamnat într-un dosar de evaziune fiscală. A fost ziua în care Larisei i s-a răpit copilăria.

„Eu am fost olimpică până în clasa a șasea- a șaptea(…). Îmi era rușine să mă mai duc la școală, îmi era rușine de mine”

Copilăria Larisei s-a rupt cu primul „ieși afară că sunt proprietară” spus de mama adoptivă

„Având în vedere problemele cu alcoolul instalate cu plecarea tatălui, mama a clacat, eu am clacat că nu îmi plăcea să o văd băută. Mă certam cu mama, îmi spunea că am toate șansele să ajung pe centura cum a fost mama mea naturală și altele”

„Încerca bunica să îmi ia apărarea și sfârșea dormind cu mine în pod. Eram minoră, pe nimeni nu a interesat soarta mea”

Notele Larisei au scăzut până au dispărut, pentru că s-a lăsat de școală.

„Tatăl adoptiv a ieșit din penitenciar și a început să mă abuzeze sexual. Am făcut marea greșeală să iau legătura cu Poliția. Poliția în loc să mă asculte și să țină cont de faptul că eu eram victimă în toată situația asta mi-a anunțat familia adoptivă că am încercat să depun o plângere pentru viol și în momentul în care m-am întors el era deja acolo, mă aștepta”

„Tata zicea că sunt foarte multe cazuri de familii care se culcă cu copii adoptați, pentru că nu e sângele lor și nu au nicio legătură și se poate”

„Mamei i-am spus cu înregistrări în față și într-un final da vina pe mine. Am dus o viață dublă”

Larisa a supraviețuit așa un an. Și atunci când a rămas însărcinată și a trăit cu teama că tatăl copilului său ar putea fi chiar tatăl ei și atunci când a ajuns mireasa minoră a unui interlop poreclit Banderas.

„Ziua trebuia să mă culc cu tata, noaptea trebuia să mă culc cu cel care mi-a devenit soț”

Întrebată cum a apărut acel om în viața ei, Larisa a răspuns: „Habar n-am, m-am trezit cu el”.

„Mama mea a spus că o să mă mărit cu el. Nu știu de ce, aveam aproape 16 ani

Cel care i-a devenit soț era traficant de carne vie.

„Mi-a postat un anunț pe un site de profil: fată tânără, drăguță îmi ofer serviciile către domni generoși”. Mi-a spus că o să trebuiască să mă duc altfel bunica va muri, a știut exact unde să atace”

Cine erau clienții Larisei?

„De la domni care lucrau pe șantiere până la domni la costum, cu mașini scumpe, din poliție, armată, tribunale. Aveam un client care venea săptămânal și lucra în Poliție. Știa întreaga situație și m-a văzut bătută, nu l-a interesat. El era acolo să se simtă bine gratis” scrie stireadeiasi.ro

➦ CITEȘTE ȘI... ➤