REVOLTĂTOR! O MAMĂ ȘI-A ÎNCHIS COPIII DE UN AN ȘI DOI ANI ÎN CASĂ TIMP DE NOUĂ ZILE, APOI A PLECAT ÎN VACANȚĂ CU IUBITUL. DRAMATIC CE A GĂSIT CÂND S-A ÎNTORS
Iresponsabilitate gravă în cazul unei mame din Kiev, Ucraina. Femeia a decis să plece în vacanță cu iubitul și să-și lase singuri copiii de un an, respectiv doi ani, în casă.
Înainte de escapadă, aceasta a mers la cumpărături și le-a luat micuților suficientă hrană încât să le ajungă nouă zile. Aceasta nu s-a gândit în niciun moment că sunt mult prea mici să mănânce singuri și să-și poarte de grijă.
Anna, o fetiţă de 2 ani, şi fratele său Daniil, un băieţel care abia împlinise un anişor, au fost lăsaţi de mama lor, Vladislava Podchapko, singuri acasă. Femeia a considerat că, lăsându-le mâncare, ar trebui să „supravieţuiască”.
Calculase chiar şi hrana pentru 9 zile. Ar fi trebuit să fie suficientă pentru a-i menţine în viaţă. După 6 zile, însă, Daniil a murit de foame. Copilul era mult prea mic pentru a se hrăni singur.
Deşi numai ea ştie cum a reuşit să supravieţuiască, micuţa Anna a fost găsită, după trei zile de la moartea frăţiorului său, mai mult moartă decât vie, scrie The Telegraph.
Epuizată, înfometată şi deshidratată, copila a fost salvată de medici. Când au găsit-o, pe podea, fetiţa era inconștientă. Doctorii au fost îngroziţi când au văzut-o.
„Am dus-o imediat la spital, unde am început s-o hrănim artificial. Era extrem de slăbită, nu credeam că va supravieţui. În prezent, fetiţa pare să-şi revină.”, au spus medicii.
Vecinii, care ar fi auzit copiii plângând, susţin că au chemat Poliţia, însă niciun echipaj nu s-ar fi deplasat la locuinţa femeii. Abia când aceasta s-a întors acasă oamenii legii ar fi intervenit.
Vladislava a fost reţinută şi condamnată anul trecut la 8 ani de închisoare. „Nu ştiam că e posibil ca viaţa copiilor mei să fie pusă în pericol”, a spus aceasta, în faţa judecătorilor.